Prinși de polițiști după ce au furat bunuri de valoare dintr-o locuință

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Hereclean continuă cercetările într-un dosar penal privind infracţiunea de furt calificat, faptă comisă în anul 2019. Zilele trecute, oamenii legii au identificat trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 22 şi 40 de ani, doi din Şimleu Silvaniei şi unul din Zalău, bănuiţi de comiterea unui furt dintr-o locuinţă, în comuna Hereclean. Fapta a avut loc în noaptea de 30 spre 31 iulie 2019. Cei în cauză au pătruns în imobil şi au sustras un televizor, un laptop, un telefon mobil, aparat foto, seturi de tacâmuri, bijuterii etc., cauzând un prejudiciu de aproximativ 37.000 lei. Până în prezent s-a reuşit recuperarea a aproximativ 50 la sută din prejudiciu. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestora.

Leave a Comment