Primul micro-mall din Zalau va fi gata in 2009

Magazin Salajean 21 ianuarie 2008 0

Primul micro-mall din Zalau va fi gata in 2009

Primul micro-mall din Zalau, care va avea patru etaje si va costa circa trei milioane de euro, va fi inaugurat in 2009. Investitia apartine companiei Euro Activ SRL, constructia cladirii incepand deja la finele anului 2006, in centrul municipiului.

Termenul de executie a lucrarii este anul 2010, dar eu sper ca primul micro-mall din Zalau sa fie inaugurat in cursul lunii aprilie 2009, a declarat Dumitru Rus, administratorul si asociatul unic al SC Euro Activ SRL. Cladirea, a carei constructie a inceput deja, va avea subsol, demisol cu parcare si patru etaje, deasupra ei urmand sa fie amenajat un restaurant cu o terasa panoramica, afirma sursa citata.

Dumitru Rus precizeaza faptul ca deja exista solicitari pentru inchirierea intregului spatiu de la parter unor firme din domeniul financiar, farmacii sau cabinete notariale. Primele doua etaje vor fi inchiriate, in principal, unur firme ce comercializeaza produse de imbracaminte si incaltaminte, etajul trei urmand a fi amenajat ca Food Court. O parte din spatiile de la etajele unu si doi vor fi inchiriate unor comercianti din actuala piata agro-alimentara, care va fi puternic restructurata in urmatorii ani. Avand in vedere acest aspect, finantatorul apreciaza colaborarea cu primaria din Zalau, de la care a si concesionat o parte din teren, care a vazut necesitatea acestei investitii in special pentru cei amintiti anterior. Revenind la structura micro-mall-ului, la etajul trei ar urma sa existe si doua sali de cinema de capacitate redusa, una de 68 si una de 83 de locuri, in conditiile in care Zalaul nu mai are in acest moment nici un cinematograf.

Fiecare nivel are circa 1.000 de metri patrati, legatura intre etaje realizandu-se prin scari rulante amplasate in mijlocul imobilului, dar si prin intermediul unui lift. Cladirea va avea toate dotarile necesare, incluzand aerul conditionat, la exterior urmand a fi placata cu un material ceramic de ultima generatie.

Firma Euro Activ a fost infiintata in 1991, la Zalau, si are in acest moment 45 de angajati. Activitatea principala a companiei este furnizarea de materii prime pentru constructorii de drumuri.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »