Primim la redactie

Magazin Salajean 28 iulie 2008 0

Primim la redactieSubsemnatul Alesutan Nicolaie, din Zalau, mentionez ca la data de 16.01.2007 am fost deposedat de masina marca Opel Astra Caravan cu nr. SJ 12 EXP, fara acordul meu, de catre fostul proprietar, Boita Emil, administratorul firmei SC Expert Prodimpex SRL, actual SC Bed SRL. Mentionez ca am stabilit intr-un comun acord valoarea masinii ca fiind 7.000 de euro. Am achitat suma de 2.000 de euro, pentru care mi s-a dat o chitanta xeroxata, nicidecum in format fiscal, si nefiind notificata in tabelul cu rate, iar avansul fiind 0. Din cauza acestui fapt, nenotificand avansul, masina a ajuns la suma de 10.990 euro. Imediat dupa aceea, am luat masina, m-am deplasat la Bucuresti, iar pe drum am constatat ca motorul nu functiona corespunzator. La intoarcere am mers la mai multe ateliere service pentru a verifica masina, iar la testere nu a fost identificata nici o defectiune, fiind resetat si computerul de bord. Toate acestea le-am aflat la Oradea, unde s-a constatat ca sistemul turbo a fost defect, precum si radiatorul de clima si racirea motorului fiind defecte.

Pe factura era trecut bordul avand 60.000 km parcursi. Mi s-a adus la cunostinta de catre service ca are o uzura cu mult mai avansata, care reiese din cartea service care a fost gasita in bordul masinii. Cifra reala a fost de 92.000 km inainte cu un an, lucru pe care i l-am adus la cunostinta numitului Boita Emil, care mi-a spus ca la sfarsit vor fi scazute costurile de service din pretul masinii. Acest fapt nu s-a intamplat, iar eu, incepand din mai 2003, am achitat lunar o suma de 405 euro, pana in ianuarie 2005. Suma reprezinta impartirea pretului masinii in 23 de rate din care a 6-a si a 7-a rata au fost incasate de doua ori. Se ajunge la un total de 9.315 euro, plus avansul de 2.000 de euro, care face ca pretul masinii sa ajunga la suma de 11.315 euro.

Dupa data furtului am adus la cunostinta organelor de politie, procuraturii, protectiei consumatorului dovezile de plata, eu cerand restituirea banilor si a bunurilor proprii. Acestea mi-au fost retinute intentionat, sus numitul refuzand a mi le restitui.

Fac aceasta declaratie publica pentru a sesiza toate institutiile legale ale statului, sperand ca mi se va face dreptate.

Daca mai este cineva in situatia mea, va rog sa ma contactati la numarul de telefon 0740-634404 pentru a face plangere de inselaciune intentionata si protejata de unele organe care isi fac legea dupa bunul plac.

Rog a-mi face publica scrisoarea si a fi contactat pentru a oferi informatii detaliate despre o fapta de coruptie.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »