Primariile din Salaj, amenintate cu insolventa

Magazin Salajean 6 mai 2010 0

Primariile din Salaj, amenintate cu insolventaPrimariile salajene care ajung in incapacitate a plata a datoriilor mai vechi de 90 de zile si care depasesc 15 la suta din bugetul local anual vor fi considerate a fi in procedura de criza financiara. In plus, ele vor fi nevoite sa prezinte un plan de redresare financiara, precum si unul de restructurare a conducerii, potrivit unui proiect de lege aprobat, ieri, de Guvern.

Documentul a fost transmis Parlamentului spre dezbatere in procedura de urgenta. Conform actului normativ, in termen de cinci zile lucratoare de la adoptarea deciziei prin care a fost declarata starea de criza financiara, va fi constituit, prin ordin al prefectului, un comitet pentru situatii de criza financiara, iar conducerea primariei ajunse in insolventa nu va mai avea dreptul sa ia nicio decizie care sa conduca la cresterea obligatiilor financiare, sa angajeze personal suplimentar, sa imprumute fonduri, cu exceptia imprumuturilor de refinantare. Situatia de criza financiara va inceta atunci cand problemele financiare nu mai apar timp de 180 de zile calendaristice.

In cazul in care obligatiile de plata nu au fost achitate in termen de 120 de zile si depasesc jumatate din bugetul local anual al comunei ori orasului, primariile in cauza vor intra in insolventa. Procedura poate fi deschisa de orice creditor sau grup de creditori, de primar sau de presedintele Consiliului Judetean.

Presedintele Asociatiei Comunelor din Salaj si primar in Mesesenii de Jos, Sandu Bercean, sustine ca amenintarea intrarii in insolventa planeaza asupra tuturor unitatilor admintrativ-teritoriale din judet:

Am semnale de la majoritatea primarilor de comune ca le este tot mai greu sa-si onoreze obligatiile financiare. Luam ca exemplu numai situatia asistentilor personali care se ocupa de persoanele cu handicap, pentru care Guvernul nu a alocat decat jumatate din sumele necesare, diferenta urmand sa o suporte fiecare buget local. In comuna Meseseni, din lipsa de fonduri, am fost nevoiti sa trimitem in somaj, incepand cu luna mai, 16 angajati de la intretinerea drumurilor si salubrizare. In opinia lui Berceanu, situatia se va agrava, motiv pentru care nu exlude ca in perioada urmatoare sa renunte si la alti lucratori. Anul trecut, statul ne-a alocat din cote defalcate din TVA si impozit pe venit 900.000 de lei, dar cum in prezent economia romaneasca este la pamant, nu cred ca vom primi 300.000 de lei din sursele amintite, a mai spus Bercean.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »