Primariile din 15 comune nu au sirene pentru situatiile de urgenta

Magazin Salajean 28 februarie 2008 0

Primariile din 15 comune nu au sirene pentru situatiile de urgentaAvand in vedere ca astazi se implinesc 65 de ani de cand a fost infiintata protectia civila in Romania, seful Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Porolissum al Judetului Salaj, Gheorghe Labo, a sustinut ieri, conferinta de presa in care a punctat cateva din activitatile desfasurate pe linie de protectie civila in judet, in cursul anului trecut. Astfel, au fost efectuate 110 controale, din care 17 au fost in adaposturi de protectie civila, opt – in localitati de planificare la urgenta, 14 – in localitatile aflate in zona de inundabilitate. Alte zece verificari au fost desfasurate in zone cu alunecari de teren si au fost verificate 63 de sirene de alarmare de pe raza Salajului. Referitor la acest ultim aspect, Gheorghe Labo a spus ca 15 comune nu dispun de sirene electrice de alarmare. Este vorba despre comunele Camar, Carastelec, Coseiu, Cristolt, Criseni, Fildu de Jos, Halmasd, Marca, Plopis, Poiana Blenchii, Salatig, Treznea, Zalha, Simisna si Boghis. Vina pentru lipsa acestor dotari apartine administratiilor locale, a spus seful ISU. Am sanctionat administratiile locale din aceste comune de fiecare data cand am fost in control. Sirenele electrice sunt foarte utile in timpul situatiilor de urgenta, iar dintre toate calamitatile naturale, Salajul este predispus mai ales inundatiilor, a spus Gheorghe Labo. Nici Zalaul si Simleu Silvaniei nu au avut toate sirenele functionale in momentul in care au primit controlul ISU Salaj, in municipiu fiind defecte doua asemenea instalatii, iar sub Magura – una. In acelasi cadru al situatiilor de urgenta, anul trecut a fost verificata intocmirea Planurilor de evacuare pentru asemenea cazuri, avandu-se in vedere zonele de inundabilitate din judet (Varsolt, Pericei, Bobota, Sarmasag, Benesat – si Simleu Silvaniei).

Autospeciale vechi de 30 de ani

Un alt punct despre care au fost oferite informatii ieri a privit parcul auto de care dispune ISU Salaj. Aproximativ 80 la suta din autospecialele pe care le au in dotare pompierii salajeni au depasit norma de casare, trebuind scoase din functie de ani intregi.

Seful ISU Salaj a declarat ca unitatea pe care o reprezinta este cuprinsa in mai multe programe privind innoirea parcului auto, dar ca, deocamdata, nu s-a primit nici o masina. Aproximativ 80 la suta dintre autospecialele pe care le avem in dotare ar trebui casate. Unele masini pe care le avem au o vechime de 30 de ani, trebuind casate inca de acum 10 ani. Suntem prinsi in tot felul de programe de innoire a parcului auto. Pana acum, nu am primit masini, dar speram ca vom primi in viitor. Este important, totusi, ca ne-am descurcat cu autospecialele pe care le avem si ca, nu am avut incidente din acest punct de vedere. Ca sa evitam problemele, trimitem la orice interventie minim doua masini, asa ca una din ele, cel putin, ajunge cu siguranta la locul unde este necesara interventia echipelor noastre, a declarat seful ISU Salaj.

Potrivit sursei citate, cea mai mare dificultate pe care o ridica vechimea autospecialelor este faptul ca piesele de schimb si instalatiile nu se mai fabrica de ani intregi, astfel ca pompierii salajeni sunt nevoiti sa se descurce cum pot cand au masini in reparatii. Probabil nu se poate face innoirea parcurilor auto din tara din cauza costurilor ridicate pe care le presupune acest lucru. O autospeciala folosita de echipele de interventie costa intre 1,1-1,2 milioane de lei. Cum ISU Salaj are sapte subunitati, daca fiecare din ele ar primi cate o autospeciala, innoirea parcului auto ar costa Ministerul Internelor si Reformei Administrative nu mai putin de 8,4 milioane de lei, iar la nivel de tara investitia ar trebui sa fie mult mai mare, a conchis Gheorghe Labo.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »