Primăria Zalău își spune punctul de vedere în cazul zălăuanului care și-a dat foc

În urma incidentului grav petrecut joi, 26 octombrie, în sediul Primăriei Zalău, municipalitatea a reacționat vineri, la 24 de ore, la solicitarea Magazin Sălăjean, pentru a emite un punct de vedere cu privire la situația cetățeanului care s-a autoincendiat în holul instituției, dar și cu privire la situația care a putut genera acest fapt regretabil, în urma căruia un bărbat a ajuns cu arsuri grave, la Spitalul de Arși din București. În comunicatul municipalității se arată:

“Referitor la situația domnului Varga Florin Marius, Primăria municipiului Zalău emite următoarea informare: Varga Florin Marius este titular al contractului de închiriere pentru locuință socială situată în Zalău, Strada Dumbrava, nr.48, bl. C3. A fost angajat al SC Citadin Zalău SRL în 3 perioade (a avut contractul de muncă anulat din motive disciplinare în 8 iulie 2016). A fost reangajat în luna august 2017, realizând un venit net de 1.597 lei/lună. Soția dânsului a fost, de asemenea, angajată a SC Citadin Zalău până în 6 septembrie 2017, contractul de muncă fiind reziliat din motive disciplinare (a părăsit atât locul de muncă, cât și familia).

În anul 2017, în perioada în care a fost angajată, a realizat un venit net de 1.419 lei/lună, în ultima lună lucrată. În 15 iunie 2017, Varga Florin Marius a solicitat schimbarea locuinței sociale, însă Primăria municipiului Zalău nu avea, la acea data, alte locuințe sociale disponibile. Soția dânsului a solicitat tot în luna iunie 2017 o locuință de serviciu la Citadin. În perioada de evaluare a dosarului, în urma părăsirii locului de muncă, aceasta nu s-a calificat pentru obținerea unei astfel de locuințe. De altfel, Primăria municipiului Zalău nu a încheiat niciun contract pentru locuințe de serviciu cu vreun angajat al firmei Citadin. Având în vedere că solicitările privind locuințele sociale sunt cu mult mai multe decât posibilitățile actuale ale Primăriei municipiului Zalău, Consiliul Local a aprobat sumele necesare pentru “Transformare imobil bloc Silvania-Astralis în bloc de locuințe sociale, în municipiul Zalău”.

Astfel, vor fi create încă 16 apartamente cu bucătărie și baie proprie, care vor fi repartizate persoanelor care îndeplinesc condițiile legale în acest sens. Familiei Varga i-a fost oferită o locuință socială cu două camere în blocul C3, la parter, pe care au refuzat-o. Pentru a menține ordinea și pentru a reduce situațiile conflictuale între locatarii blocului C3, Primăria municipiului Zalău a încheiat, cu firme specializate, contracte de prestări servicii de pază și protecție pentru acest imobil. Poliția Locală împreună cu Poliția Județeană, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul de Jandarmi au avut în acest an 19 intervenții precum și patrulări zilnice de verificare și prevenire a unor fapte infracționale. În urma acestor acțiuni și a sesizărilor din partea unor locatari ai imobilului au fost trimise inclusiv notificări scrise și au fost aplicate sancțiuni conform prevederilor legale.

Regretăm nefericitul incident și apreciem că finalizarea obiectivului de reabilitare a blocului Astralis va rezolva o parte din solicitările locatarilor din blocul C3, inclusiv a familiei Varga”.   

 

4 Thoughts to “Primăria Zalău își spune punctul de vedere în cazul zălăuanului care și-a dat foc”

  1. Anonim

    Va să zică, din banii rumânilor se fac locuinţe pentrun ţâgani da, tot nu-i bine. Ţâganu nu vrea la parter.

  2. Anonim

    No mai avut bani de pacanele si si-o dat foc! mare branza! la munca tiganilor!

  3. Cetațan

    Cam târziu! La tăiat de panglici si propagande se postează imediat comunicate si 200 de poze pe Facebook, la primărie.

  4. Anonim

    De cand are legatura familia, divortul sau parasirea fam cu locul de munca? Primaria traieste in comunism,alo?

Leave a Comment