Primaria Hida risca “falimentul”

Magazin Salajean 8 februarie 2011 0

Primaria Hida risca “falimentul”

Guvernul a lasat in coada de peste proiectul pentru construirea Campusului Scolar de la Hida, uitand sa mai aloce fonduri pentru plata lucrarilor. Primaria, neavand de unde plati datoriile, risca sa fie inchisa.

Administratia locala din Hida are datorii de peste 17 miliarde de lei vechi pentru lucrarile executate la Campusul scolar. Constructia a fost aprobata in cadrul unui program guvernamental prin care urma sa fie asigurate fondurile necesare lucrarilor. Guvernul, aruncand vina pe criza economica, a oprit alocarea catre primarie a sumelor necesare platilor pentru constructor.

Neputandu-si recupera banii de la primarie, firma care a executat lucrarile de la Hida a actionat institutia in judecata si ameninta cu blocarea conturilor acesteia. Prim-edilul Dorin Petrus a deplans faptul ca lunar, reprezentantii firmei din Satu Mare, care au prestat lucrarile la campus solicita autoritatilor locale achitarea nu doar a restantelor, ci si a penalizarilor la datoriile acumulate.

Investitia, in totalitatea ei, se ridica la valoarea de 160 de miliarde de lei vechi. Pana acum, s-au realizat doar fundatiile. Suma pretinsa de constructori este de peste 17 miliarde de lei, din care 12-13 miliarde de lei reprezinta valoarea lucrarilor facturate si neachitate de administratia din Hida, iar 5 miliarde de lei vechi sunt penalitati.

Guvernantii se fac ca nu ne aud

Constructorul a solicitat executarea silita a primariei si este posibil ca intr-o luna sa fie blocate conturile administratiei locale si sa fim nevoiti sa oprim activitatea unitatii, si probabil sa lucram de acasa. Nu eu am inventat si nu eu am cerut ca acest campus sa se contruiasca aici. Mai marii nostri au decis ca ar fi mai bine pentru comunele din imprejurimi ca la Hida sa se realizeze un campus. Eu, din primarie, nu am de unde sa platesc acesti bani si vad, acum, ca cei de la Bucuresti nu ne acorda niciun sprijin.

Dau din colt in colt si se fac ca nu ne aud. Mai rau chiar, pornesc investitii si proiecte noi, uitand de cele vechi. Primul ministru, Emil Boc a promis in octombrie ca va face demersuri pentru ca Hida sa primeasca banii pentru campus, dar nu s-a intamplat nimic. Ma intreb, oare cui ii pasa de noi?

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »