Primăria Zalău cumpără convectoare pentru nevoiaşi

Aproximativ 200 de familii nevoiaşe din municipiul Zalău, foşti abonaţi la reţeaua centralizată de termoficare, vor fi sprijinite financiar de către autorităţile locale pentru încălzirea locuinţei. Beneficiarii în cauză vor fi selectaţi, în urma unor anchete sociale, din rândul zălăuanilor pe care Uzina Electrică nu-i mai poate rebranşa din considerente de rentabilitate.

 “E-Star ne-a adus într-o situaţie disperată”

Municipalitatea condamnă E-Star Za Distriterm pentru situaţia juridică extrem de complicată în care s-a ajuns cu serviciu de alimentare cu energie termică din Zalău, motiv pentru care intenţionează să acţioneze în instanţă compania maghiară, a anunţat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Radu Căpîlnaşiu. În tot acest timp, abonaţii sunt nevoiţi să rabde frigul din apartamente, şcoli ori grădiniţe.

“Suntem într-o situaţie disperată, întrucât cei de la E-Star ne-au notificat, cu şase luni înainte să le expire contractul încheiat cu autorităţile locale, că se retrag de pe piaţa Zalăului. Au datorii de 1,1 milioane de lei numai către Uzina Electrică (UE), bani la care se adaugă restanţele către diverşi furnizori. Este tot mai clar că vom ajunge în instanţă cu E-Star. Ei susţin că vina pentru situaţia creată nu le aparţine, deşi acest lucru nu este deloc adevărat”, mai spune edilul.

Rău-platnici cu duiumul

În urma evaluării situaţiei existente, autorităţile au constatat că peste 300 din cei 530 de foşti abonaţi ai E-Star, sunt rău-platnici, valoarea datoriilor acestora ridicându-se la 250.000 de lei. În plus, există multe zone în municipiu în care consumatorii sunt rarefiaţi. “Spre exemplu, reţeaua nr. 1 de la PT 2, de la Mimoza are doi consumatori, în două blocuri. Pe reţeaua nr. 2, mai sunt racordate două blocuri, unul cu trei consumatori, iar celălalt, cu doi consumatori. Pe vremuri, pe fiecare reţea erau 800-1.000 de abonaţi. În condiţiile date, furnizarea de agent termic către respectivii consumatori nu este deloc rentabilă”, a precizat Viorel Marian, directorul UE Zalău.

 

Circa 2.000 de lei de căciulă

Pentru ca familiile aflate în situaţii de acest fel să nu îngheţe în apartamente, autorităţile locale au decis să le acorde un ajutor de urgenţă, respectiv decontarea cheltuielilor cu proiectarea, avizarea, achiziţia şi montarea unui convector. În acest sens, municipalitatea a alocat 450.000 de lei, o sumă “mai mult decât suficientă” pentru abonaţii cărora UE le refuză racordarea. Potrivit primelor estimări, în această situaţie s-ar afla în jur de 200 de persoane, fiecare urmând să beneficieze de aproximativ 2.000 de lei. “Vom pune la dispoziţia beneficiarilor ajutorului de urgenţă o listă cu firmele agreate, iar oamenii îşi vor putea alege societatea de la care să achiziţioneze convectorul. În baza facturilor emise, primăria va vira banii în conturile furnizorilor/constructorilor”, a explicat Căpîlnaşiu. El a adăugat că beneficiarii îşi pot achiziţiona, dacă doresc, o centrală termică, situaţie în care vor trebui să suporte ei diferenţa dintre valoarea instalaţiei şi cea a ajutorului de urgenţă oferit de primărie.

Printre foştii abonaţi pe care Uzina Electrică nu-i poate rebranşa, din cauza costurilor prea mari, se numără şi Grădiniţa nr. 7. Copiii de aici vor mai răbda de frig încă aproximativ două săptămâni, până ce instituţia va fi dotată cu o centrală termică pe gaz, achiziţionată din bani de la bugetul local.

În ceea ce-i priveşte pe consumatorii cu care societatea de termoficare va reînnoi contractele – în jur de 250 de persoane fizice, 37 de instituţii publice şi opt agenţi economici – aceştia vor beneficia de căldură cel mai probabil de la finele săptămânii.

Municipalitatea nu se consideră vinovată

Întrebat dacă autorităţile locale poartă vreo vină pentru afacerea nefericită cu compania maghiară, Căpîlnaşiu a negat cu vehemenţă, susţinând că apariţia investitorului a contituit “un balon de oxigen” pentru Uzină, aflată la acel moment în faliment: “Aceşti doi ani în care E-Star a furnizat agent termic zălăuanilor, au dat răgaz Uzinei Electrice să iasă din insolvenţă, să-şi achite datoriile istorice, să aibă azi capacitatea de a face investiţii din fonduri proprii în vederea reducerii costurilor de producţie. Altfel, serviciul ar fi dispărut cu siguranţă”.

În război cu E-Star

Reamintim că în 2010, municipalitatea a decis înfiinţarea unei societăţi comerciale – E-Star Za Distriterm – în asociere cu RFV Ungaria, în care aceasta din urmă deţinea 51 la sută din acţiuni. Compania maghiară se angaja să investească în perioada 2011-2016, 15 milioane de euro. Întrucât operatorul nu a realizat investiţiile aşa cum s-a angajat în contract, autorităţile locale i-au calculat penalităţi de 2 la sută din valoarea sumei ce trebuia investite.

La mijlocul lunii iunie a acestui an, E-Star a făcut o notificare cu privire la încetarea contractului de delegare a serviciului, prin renunţare, pe motiv că se confruntă cu dificultăţi economice, că nu au un contract de furnizare a energiei termice cu UE şi că nu au reuţit să crească numărul de clienţi. De atunci şi până în prezent, între cele două părţi au avut loc nenumărate încercări de conciliere în ceea ce priveşte modalitatea de încetare a contractului, fără a se ajunge la un numitor comun.

4 Thoughts to “Primăria Zalău cumpără convectoare pentru nevoiaşi”

  1. alice

    Pai mai dobitocilor,voi cum faceti contracte fara sa verificati bonitatea partenerului.
    Bine ca au facut astia curatenie prin toate fiarele cetului,le-au vandut si s-au carat bine mersi.
    Amu platim tot noi si convectoarele amaratilor da-n acelasi timp tinem in brate si ce-o mai ramas din cet.grozava afacere
    la ce sfantu’ v-ati mai bagat in fata daca nu va stiti?
    Daca ati avea cat de cat bun simt ar trebui sa cada cateva capete din primarie si consiliul local.
    Dar bineinteles ca de vina nu-i nime’.
    Asa-i dom’primar?

  2. Asa-i Alice! Auzi, tu inghiti sau scuipi ?

  3. Anonim

    Convectoarele sa le plateasca cei care au aprobat si semnat contractul cu firma ungureasca . De ce sa platim noi pentru comisioanele incasate de ei .

  4. Anonim

    Trebuia sa faceti asta demult idiotilor. Pentru cativa rapciugosi porniti mamutul ala de CET care inghite sume uriase de bani ca sa da-ti salarii si functii la acolitii vostrii. Cu jumatate din suma dotati scolile si gradinitele cu centrale proprii si nu spargeati tot bulevardul sa schimbati tevile de incalzire idiotilor.

Leave a Comment