Prima slujba greco-catolica in biserica din Bocsa – dupa 62 de ani

Magazin Salajean 6 iulie 2010 0

Prima slujba greco-catolica in biserica din Bocsa - dupa 62 de ani Scandalul dintre greco-catolici si ortodocsii din comuna Bocsa s-a topit ca prin farmec, in urma protocolului incheiat saptamana trecuta, intre reprezentantii celor doua parohii, in prezenta prefectului Alexandru Vegh, protocol ce prevede slujirea alternativa in biserica din localitate. Duminica, clopotele locasului de cult au batut in ritm greco-catolic, pentru prima data de la 1948 incoace.

Circa 100 de greco-catolici au participat, duminica, la prima slujba religioasa oficiata in biserica din comuna Bocsa, din Salaj, dupa preluarea locasului de cult de catre Parohia Greco-Catolica de la Parohia Ortodoxa, in baza unei decizii de punere in posesie emise de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Evenimentul s-a desfasurat fara incidente, aceasta fiind prima slujba greco-catolica oficiata in biserica respectiva dupa 1948, cand locasul a fost confiscat de Regimul Comunist si dat Bisericii Ortodoxe Romane.

Preotul paroh greco-catolic Alexandru Fit, a declarat ca este bucuros ca s-a ajuns la o intelegere cu Parohia Ortodoxa din Bocsa privind celebrarea slujbelor religioase in mod alternativ si ca este bine pentru ambele culte sa isi poata desfasura activitatea in biserica si nu in locuri improprii.

Cei aproximativ 100 de credinciosi participanti la eveniment au fost nu doar din comuna Bocsa, ci si invitati din Zalau si alte localitati din judet.

Prefectul Salajului, Alexandru Vegh, este unul din cei care au luat parte, duminica, la slujba religioasa sus amintita.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »