Prietenii pompierilor intra vineri in concurs

Magazin Salajean 13 mai 2009 0

 Prietenii pompierilor   intra vineri in concursFaza judeteana a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi Prietenii pompierilor va avea loc vineri, 15 mai, in municipiul Zalau. Acest concurs, organizat de catre Inspectoratul Scolar Judetean Salaj, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Porolissum al judetului Salaj, reprezinta de fapt o activitate extrascolara de pregatire a elevilor din invatamantul gimnazial.

Fiecare echipa participanta la concurs va fi formata din 10 elevi (un comandant, opt concurenti si o rezerva) si poate fi constituita din baieti, mixta sau din fete, elevii avand varsta minima de 10 ani si maxima de 15 ani, impliniti pana la data desfasurarii concursului. Ca prima parte a concursului de vineri, tinerii vor sustine proba teoretica – pentru verificarea cunostintelor acumulate prin parcurgerea tematicii specifice -, constand in rezolvarea unui chestionar cu 10 intrebari. Urmatoarele doua probe vor fi cele practice, si anume, Pista de indemanare si viteza si Stafeta de 400 de metri cu obstacole. Fiecare grupa va fi insotita la locul de desfasurare al concursului de conducator, acesta fiind cadrul didactic al cercului. Participarea echipajului la concurs se face pe baza tabelului nominal stampilat si semnat de directorul unitatii de invatamant si conducatorul cercului, avand avizul medical pentru efort fizic. Concursul are caracter educativ, tehnico-aplicativ si sportiv si se organizeaza anual cu elevii de gimnaziu. Obiectivele operationale pentru care se organizeaza si se desfasoara sunt dezvoltarea capacitatilor de intelegere si de apreciere a pericolelor generate de situatiile de urgenta pentru viata si mediu, precum si pentru promovarea atitudinilor si comportamentelor corespunzatoare in randul elevilor. Totodata, se adreseaza elevilor pentru formarea si dezvoltarea unor trasaturi moral-volative, cum sunt initiativa, spiritul de echipa, curajul, darzenia, hotararea, perseverenta, cinstea, corectitudinea, disciplina etc. Prin participarea la acest concurs, tinerii de gimnaziu vor putea sa-si dezvolte rezistenta fizica si abilitatile practice individuale, ne-a comunicat Cristian Paul Cuibus, subofiter in cadrul Compartimentului Pregatirea Populatiei al ISU Salaj.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »