Preschimbările de permise şi “efectul de turmă”

Olivian Vadan 10 ianuarie 2013 0
Preschimbările de permise şi “efectul de turmă”

Numărul cererilor de preschimbare a permiselor de conducere a ajuns la 500, zilnic, faţă de 30 cât erau în medie. Desigur, există şi o explicaţie: din 19 ianuarie, odată cu schimbarea permisului, va trebui refăcută fişa medicală. Fie pentru că nu vor să mai stea la coadă la medici, fie că suferă de anumite boli incompatibile cu şofatul, fie că vor să nu mai dea bani în plus, sălăjenii se calcă pe picoare în aceste zile pentru a-şi schimba permisul mai devreme. Mulţi dintre cei care solicită preschimbarea permisiului de conducere mai au câţiva ani de valabilitate a actului. Însă, în faţa “efectului de turmă”, acest aspect aproape că nu mai contează.

Buluc la preschimbarea de permise
Sute de şoferi se înghesuie, zilnic, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV) Sălaj, pentru a-şi schimba permisul de conducere. Deşi prezenţa zilnică a sălăjenilor care solicitau schimbarea permisului era, înainte de sărbători, de aproximativ 20-30 de persoane, ieri, în incinta SPCRPCIV, erau circa 500 de persoane care aşteptau la coadă.
Toată această isterie a apărut printre şoferi după apariţia Legii 203/2012 care modifică şi completeaza OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Aceasta a fost publicată în 12 noiembrie 2012, în Monitorul Oficial, şi va intra în vigoare din 19 ianuarie 2013, când vor apărea modificări în noul Cod Rutier. Serviciul Comunitar pentru Permise Auto Sălaj a explicat că una dintre cele mai importante modificări aduse legii este legată de valabilitatea permiselor de conducere. Astfel, noile permise vor fi valabile zece ani în cazul şoferilor amatori, la fel ca şi până acum, şi cinci ani în cazul profesioniştilor, perioada în cazul acestora fiind redusă la jumătate.
O altă modificare constă în aceea că, din 19 ianuarie, şoferii din orice categorie care îşi pierd permisul de conducere ori acestea este furat sau distrus primesc, în schimb, un duplicat care, practic, continuă perioada de valabilitate până la sfârşitul acesteia. Cu alte cuvinte, dacă în momentul în care este înlocuit, ca urmare a pierderii, furtului, deteriorării sau schimbării numelui titularului, permisul de conducere mai era valabil, de exemplu patru luni, duplicatul este valabil tot patru luni, urmând ca, la sfârşitul acestei perioade, să fie preschimbat cu un nou permis, valabil zece ani în cazul şoferilor amatori şi cinci ani în cazul profesioniştilor.
Potrivit Legii 203/2012, “în cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permiselor de conducere ori al schimbării numelui titularului, autorităţile competente eliberează, după caz, un duplicat a cărui valabilitate nu poate depăşi valabilitatea administrativă a documentului înlocuit sau alt permis de conducere”. Totodată, actul normativ prevede că “eliberarea unui nou permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă se realizează la expirarea valabilităţii documentului, după efectuarea examinării medicale”. Permisele de conducere vor fi eliberate atât după pierderea documentului, cât şi la expirare fără ca şoferul să susţină un nou examen. Permisele de conducere eliberate anterior datei de 19 ianuarie îşi păstreaza valabilitatea până la data expirării menţionate în acestea. Legea mai prevede că, începând cu 19 ianuarie, persoanele care nu deţin permise de conducere din nicio categorie trebuie să susţină un examen teoretic şi unul practic pentru obţinerea permiselor din categoria “AM” “A1” şi “B1” pentru mopede, scutere, ATV-uri şi alte autovehicule dotate cu motoare de capacitate mică a căror viteză nu depăşeşte 45 de kilometri pe oră, iar capacitatea cilindrică nu este mai mare de 50 de centimetri cubi. Examenul pentru obţinerea permiselor de categorie “AM”, “A1” şi “B1” poate fi susţinut, conform legii, începând cu împlinirea vârstei de 16 ani. Proba practică în acest caz constă într-un test de îndemânare susţinut în poligon.

Cât costă să-ţi preschimbi permisul de conducere
Şoferii care îşi vor schimba permisele auto după 19 ianuarie, când intră în vigoare modificările la Codul Rutier, vor plăti aceeaşi taxă de 68 de lei, însă va fi obligatorie vizita medicală, care se impune numai după expirarea perioadei de valabilitate a permiselor şi nu este necesară pentru eliberea duplicatelor.
Noile reglementări rutiere stabilesc că prelungirea valabilităţii administrative a permisului de conducere este conditionată de efectuarea verificării medicale corespunzătoare categoriilor de permis deţinute. Până acum, la reînnoirea unui permis auto expirat, nu se impunea efectuarea examinării medicale. Investigaţiile pentru obţinerea permiselor auto se vor face doar în centrele medicale, policlinicile sau spitalele care au contract cu sistemul de asigurări.

Ce analize medicale se fac la schimbarea permisului
Ministerul Sănătăţii a publicat peste 50 de afecţiuni incompatibile cu condusul. Lista afecţiunilor care sunt incompatibile cu şoferia a fost schimbată în urmă cu 3 ani, fiind mai permisibilă decât ultimele reguli stabilite în cursul anului 2003. Ca urmare, daltoniştii pot conduce nestingheriţi, iar epilepticii şi cardiacii îşi pot obţine dreptul de a conduce după examinări severe. Aceleaşi norme au eliminat discromatopsia, boala celor care confundă culorile, din lista afecţiunilor oculare pentru care nu se putea obţine permis de conducere. Noile reglementări limitează la opt numărul maxim al dioptriilor pe care le pot avea conducătorii auto şi fixează la 0,5 acuitatea vizuală cu lentile de corecţie, faţă de 0,6, cât prevedea reglementarea din 2003. Pierderea unui ochi echivalează cu interdicţia de a mai conduce timp de şase luni şi în cazul şoferilor amatori, nu doar în cel al profesioniştilor, cum era până acum. Ulterior este nevoie de avizul oftalmologilor. Pentru cei care doresc să conducă, dar au handicap fizic, se cere avizul unei unităţi medicale autorizate. Ei vor fi supuşi unui test practic, iar avizul medical trebuie să precizeze ce tip de modificare este necesară vehiculului şi dacă şoferul trebuie să poarte dispozitiv ortopedic.
Tulburările grave de ritm cardiac sunt o interdicţie nouă pentru cei care vor permis de conducere. Cele mai multe dintre afecţiunile cardiace incompatibile cu şofatul sunt: cardiopatia ischemică gravă, hipertensiunea arterială – peste 200 mm Hg, malformaţii vasculare grave sau insuficienţă respiratorie cronică cu pierdere a peste 60 la sută a capacităţii respiratorii.
Bolnavii de diabet care au nevoie de insulină sau de antidiabetice orale vor putea obţine permise de conducere numai dacă în ultimul an nu au avut nicio criză şi doar dacă nu au şi alte complicaţii care să le afecteze capacitatea de a şofa. Orice criză de scădere a glicemiei va trebui raportată, chiar dacă nu are legătură cu condusul, iar capacitatea de a şofa va fi reevaluată.
Pe lângă bolile de inimă şi afecţiunile vederii, legea interzice şofatul şi în cazul celor care au afecţiuni hematologice, reumatice sau ale aparatului digestiv – ciroza hepatica severă. Cei care suferă de surditatea totală sau deficienţă auditivă peste 50 la sută nu pot fi deţinători de permis auto, conform legii. O parte din bolile psihice sau psihiatrice interzic, de asemenea, dreptul de a conduce, în cazul unor afecţiuni precum demenţa, tulburările mintale sau de personalitate, schizofrenia sau retardul mintal.

Documente necesare pentru schimbarea permisului de conducere
În cazul expirării, pierderii, furtului sau modificării datelor privind deţinătorul permisului, aveţi nevoie de următoarele acte: actul de identitate (original şi copie); fişa deţinătorului permisului de conducere (poate fi completată de mână); permisul de conducere a cărui preschimbare se solicită în original şi copie, dacă este cazul; declaraţie-tip de pierdere/furt/deteriorare (se obţine la ghişeu) – dacă este cazul; contravaloare permis de conducere – 68 de lei (puteţi să o platiţi la CEC); documentul care atestă schimbarea numelui (certificat de căsătorie, hotărâre de divorţ etc.) – dacă este cazul; fişa medicală – tip din care să rezulte că sunteţi apt pentru a conduce autovehicule sau tramvaie (dacă preschimbarea se solicită după expirarea valabilităţii permisului de conducere).

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »