Prapad peste agricultura salajeana

Magazin Salajean 7 mai 2007 0

Prapad peste agricultura salajeana

Mercurul din termometre a coborat, zilele trecute, in Salaj, pana la minus 5 grade Celsius, temperaturi cu totul anormale pentru aceasta perioada a anului. Acestui fenomen, culturile de fructe din judet au fost afectate aproape in totalitate. Din cauza temperaturilor scazute, culturile de mar din Salaj au fost compromise in majoritatea lor. Pot sa spun ca au mai ramas intregi doar 10 la suta din culturile de fructe, ne-a declarat, vineri, directorul executiv al Directiei Generale pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DGADR) Salaj, Ioan Bujita. Tot din cauza inghetului, culturile de legume aflate in camp deschis au fost afectate si ele aproape in totalitate. Au scapat, indeosebi, culturile de legume amplasate in imediata apropiere a caselor, acolo unde valul de frig nu a fost atat de puternic, cladirile respective facand paravan in fata vantului, explica Ioan Bujita. Directorul executiv al DGADR a mai tinut sa precizeze ca au fost trimise in judet cateva comisii, care vor evalua pagubele produse. Cu toate acestea, Ioan Bujita apreciaza ca fenomenul de inghet, inregistrat saptamana trecuta la nivelul judetului nostru, in cateva nopti, consecutiv, a provocat daune care se ridica la cateva miliarde de lei vechi.

In atari conditii, si Institutia Prefectului Judetului Salaj a reactionat, astfel incat, prefectul Andrei Todea a emis un Ordin privind constituirea Comisiei pentru constatarea si evaluarea pagubelor produse in agricultura salajeana. Din aceasta Comisie fac parte specialisti apartinand Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Unitatii Fitosanitare, Directiei Generale a Finantelor Publice, precum si ai Institutiei Prefectului. Potrivit Ordinului, la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale din judet au fost constituite comisii locale formate din primar, unul sau doi specialisti agricoli, precum si un delegat din partea Finantelor Publice. Conform Legii 381/2002 privind acordarea despagubirilor, in caz de calamitati naturale in agricultura, evaluarile comisiilor locale urmeaza sa fie transmise DADR Salaj, institutie care va centraliza toate aceste date, urmand ca, pe urma, informatiile sa fie comunicate Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. De mentionat faptul ca Ordinul prefectului a fost transmis catre toate unitatile administrativ-teritoriale din judetul Salaj.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »