Postasii nu se plang

Magazin Salajean 14 decembrie 2010 0

Postasii nu se plangLocuitori din mai multe asezari salajene ne-au semnalat, cu nedumerire, faptul ca postasii nu mai ajung prin satele lor cu saptamanile. Altii se plang ca factorii postali merg prin catunele indepartate doar atunci cand au de dus corespondenta la mai multe familii, iar in cazul publicatiilor, acestea sunt duse doar la sfarsit de saptamana.

Camelia Papita, director restructurare al Oficiului Judetean de Retea Postala Salaj combate aceste afirmatii, spunand ca nu exista niciun sat sau un catun care sa nu apartina vreunui postas. Nu se poate ca in Salaj sa fie vreo asezare in care reprezentantii nostri sa nu ajunga macar de doua-trei ori pe saptamana. Sunt intr-adevar sate mai indepartate unde, din cauza distantelor sau a infrastructurii, nu se merge zilnic. In aceasta situatie sunt localitatile: Sasa, Fagetu, Petrinzel, Stana, Doh, Dumuslau, Santamarie, Bercea, in aceste cazuri factorii postali deservesc doua localitati. Directorul Postei din Salaj a admis ca la Bogdana a ramas fara postas, pe motiv de pensionare, insa pana va fi organizat concursul pentru acest post, in locul lui vine factorul postal de la Buciumi.

Potrivit informatiilor oferite de directorul Postei, Salajul este impartit la doua oficii mari: cel de la Zalau, care deserveste 34 de comune, si cel de la Jibou, cu 15 comune. Salajul are inca noua oficii postale rurale si 19 ghisee rurale. In tot judetul duc corespondenta si pensiile 218 postasi. Dintre acestia 166 lucreaza in zona rurala (116 sunt agenti postali, iar 50 sunt factori postali), precum si 52, care sunt factori postali in mediul urban. Din cele aflate de la Camelia Papita postasii nu se plang de meseria lor, nici de salarii (mai ales ca primesc si bonuri de masa). Pana acum niciunul nu s-a lasat de serviciu. Ca doar e criza!

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »