Portughezii, polonezii si suedezii – interesati de Tara Silvaniei

Magazin Salajean 28 ianuarie 2011 0

Portughezii, polonezii si suedezii – interesati de Tara Silvaniei

Portughezii, polonezii si suedezii ar putea fi noii investitori pentru Tara Silvaniei, acestia aratandu-se interesati de schimburi de experienta si bune practici cu cele 16 autoritati locale si cei 34 de agenti economici care fac parte din grupul de Actiune Locala Tara Silvaniei. Primarul comunei Valcau de Jos, Ioan Rosan, reprezentantul acestei organizatii, ne-a declarat ca investitiori polonezi, portughezi si suedezi si-au manifestat interesul fata de Tara Silvaniei in cadrul unei intalniri cu membrii Retelei europene de dezvoltare rurala privind programul LEADER – axa IV de finantare, care a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute, la Bruxelles. „Au fost 350 de participanti din toate statele membre UE. Romania si Bulgaria vor face parte din Reteaua europeana de dezvoltare rurala incepand din luna mai 2011, astfel ca este important sa cunoastem exemple de dezvoltare rurala din alte state europene pe care sa le putem aplica la noi. De zona pe care o reprezint eu – Tara Silvaniei – au fost interesati portughezii, polonezii si suedezii. Doresc sa vina in Salaj in cadrul unui schimb de experienta. Urmeaza sa stabilim un calendar de comun acord, interesul lor privind fermele si produsele locale, producerea de mobilier, recoltarea si desfacerea fructelor de padure si a plantelor medicinale, turismul, infiintarea de pastravarii etc.”, a declarat Ioan Rosan.

Potrivit sursei citate, in prezent sunt depuse la Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit strategiile de dezvoltare din Romania, pe grupuri de actiune locala, in vederea selectarii pentru finantare. „Speram ca Grupul de Actiune Locala Tara Silvaniei sa fie printre cele selectate spre finantare si sa ne inscriem oficial in reteaua europeana de dezvoltare rurala, pentru a fi cunoscuti de toti cei care doresc sa viziteze sau sa investeasca in regiunea noastra”, adeclarat Ioan Rosan.

Grupul de Actiune Locala Tara Silvaniei este format din comunele Banisor, Boghis, Camar, Carastelec, Cizer, Crasna, Halmasd, Horoatu Crasnei, Ip, Marca, Maeriste, Mesesenii de Jos, Nusfalau, Plopis, Valcau de Jos si Borod – din judetul Bihor, precum si din 34 de firme si ONG-uri din acest teritoriu. Pe langa acest Grup de Actiune Locala, in judet mai sunt alte doua care si-au depus candidatura la APDRP.

Finantare de 188 de milioane de euro

Suma alocata la nivel national pentru axa IV – LEADER este de 188 de milioane de euro, la nivel national urmand sa fie selectate 80 de Grupuri spre finantare. LEADER reprezinta atat un set de masuri care ar trebui implementate, ci si o metoda de mobilizare si promovare a dezvoltarii rurale in comunitati, functionand eficient in situatii si in zone diferite, prin adaptarea deciziilor la nevoile extrem de diverse ale zonelor rurale.

LEADER incurajeaza exploatarea de modalitati noi prin care comunele sa devina sau sa ramana competitive, sa isi valorifice bunurile si resursele la maxim, sa depaseasca dificultati precum tendinta de imbatranire a populatiei, nivelul redus al prestarilor de servicii, absenta posibilitatilor de angajare, discrepanta mare fata de gradul de dezvoltare al zonelor urbane. De asemenea, programul respectiv sustine sectoare si categorii de beneficiari care, de multe ori, nu sunt sprijinite deloc sau primesc doar un sprijin limitat prin alte programe care functioneaza in zonele rurale, precum si activitatile culturale, punerea in valoare a mediului natural, reabilitarea arhitecturii si a cladirilor de patrimoniu, turismul rural, ameliorarea relatiilor dintre producatori si consumatori etc.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »