Pompierii sălăjeni au primit două autospeciale noi

Magazin Salajean 11 aprilie 2011 0

Pompierii sălăjeni au primit două autospeciale noi

Două autospeciale achiziţionate din bani europeni au ajuns, vineri, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum (ISU) al judeţului Sălaj. Purtătorul de cuvânt al unităţii, Lucian Jacodi, ne-a declarat că aceste autospeciale, una de descarcerare grea şi una cu apă şi spumă, reprezintă primul lot din cadrul proiectului cu finanţare europeană accesat la nivelul inspectoratelor din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest.

Autospecialele sunt dotate după standarde europene şi vor asigura o intervenţie mai rapidă şi mai eficientă în cazul acordării primului ajutor, în accidentele rutiere, de tren sau de autovehicule grele. Festivitatea de recepţie a avut loc, vineri, la sediul ISU Cluj, unde a participat şi o delegaţie sălăjeană pentru a prelua autospecialele, a declarat Jacodi. Potrivit acestuia, până la finele lunii mai se aşteaptă şi cel de-al doilea lot de autospeciale pentru Sălaj. De asemenea, reprezentanţii ISU Sălaj anunţă că au demarat şi procedurile pentru ambulanţele care vor forma SMURD. Vom reveni cu amănunte.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »