Politistii salajeni se pregatesc de proteste

Magazin Salajean 11 august 2009 0

Politistii salajeni se pregatesc de proteste

Nemultumiti de faptul ca guvernantii nu le iau in seama cerintele cu privire la salarii, prime si plata orelor suplimentare, politistii afiliati Sindicatului National al Politistilor si cei din cadrul Vamesilor Pro Lex ies astazi in strada, in semn de protest. Mitingurile vor consta in pichetarea prefecturilor din mai multe orase mari din tara. Si in judetul Salaj vor avea loc astfel de actiuni de protest, insa doar peste cateva zile. Daniel Lazar, presedintele Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual – Biroul Teritorial Salaj, ne-a spus ieri ca a inaintat deja o cerere pentru autorizarea unui miting pentru saptamana viitoare. Am decis ca in perioada 17-18 august sa pichetam Prefectura Salaj cu pancarte si banere. Nu stiu cate persoane vor fi prezente la miting, pentru ca foarte multi colegi sunt in concediu. Insa, speram ca aceasta forma de protest sa aiba efectul scontat, astfel incat doleantele noastre sa-si gaseasca rezolvare pe cale amiabila, a precizat comisarul de politie Lazar. Nemultumirile politistilor sunt legate de faptul ca, pentru aceasta vara, nu li s-a platit prima de vacanta si norma de echipament, iar pe 14 iulie, la ziua de salariu, nici compensatiile de chirie. Sindicalistii au in lista de revendicari si neplata orelor suplimentare, o problema veche in structurile M.A.I. Dincolo de toate acestea, este foarte posibil ca veniturile lor sa scada in continuare cu aproximativ 20 la suta, echivalentul sporurilor de antena, de fidelitate si de confidentialitate.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »