Politicienii salajeni au renuntat la vacantele luxoase

Magazin Salajean 5 august 2009 0

Politicienii salajeni au renuntat la vacantele luxoase

Se pare ca efectele crizei economice i-a afectat destul de serios pe politicienii salajeni. Daca in alti ani, acestia se intreceau in vacante luxoase, anul acesta, majoritatea dintre ei au decis sa plece in concedii mai putin costisitoare.

Nosa, in concediu cu autocarul

Pentru concediul din aceasta vara, familia prim-vicepresedintelui Iuliu Nosa a ales sa faca o excursie de o saptamana in Bosnia. Potrivit acestuia, in excursia amintita mai participa si alti salajeni, concentrati in doua autocare.

Nicaieri nu-i ca-n Mamaia

Cunoscut drept un iubitor de neam si tara, liderul PDL Salaj, Lucian Bode, ne spune ca, deja, si-a incheiat concediul de odihna. Am fost in concediu pe litoralul romanesc, mai precis la Mamaia. Am petrecut clipe frumoase, timp de sapte zile, alaturi de familie, mentioneaza deputatul democrat-liberal, care pare sa respecte sloganul Ministrerului Turismului: Romania, the land of choice. In rest, Bode precizeaza ca nu se mai gandeste la alte concedii, fiind ocupat in Salaj cu probleme destul de seriose. Desigur, pe plan politic.

Romania – servicii ioc

Pe de alta parte, omologul sau de la PSD, Tiberiu Marc, ne marturiseste ca isi doreste sa plece in concediu, cu familia, in afara tarii. Vreau sa imi efectuez concediul, programat la inceputul lunii septembrie, in afara granitelor tarii, mentioneaza presedintele social-democratilor salajeni. Acesta insa nu s-a decis in ce tara se va relaxa, insa a tinut sa sublinieze ca a luat decizia de a nu ramane in Romania, in conditiile in care, la noi, costurile sunt exagerat de mari, in raport cu calitatea serviciilor. Daca cineva intentioneaza sa faca in Romania turism adevarat, ar trebui sa se uite in jur si, apoi, sa se implice serios in problema asta, este de parere Marc. Mai in gluma, mai in serios, ne intrebam daca liderul PSD ar fi avut aceeasi parere in conditiile in care Ministerul Turismului ar fi fost coordonat de un social-democrat, si nu de o blonda pedelista…

Talos se reface la Bran

In opinia deputatului Mirel Talos, statiunea Bran din judetul Brasov este cea mai frumoasa locatie turistica din Romania. Exceptand Salajul, zicem noi… Tocmai de aceea, liberalul a luat decizia sa se odihneasca, alaturi de familia sa, timp de doua saptamani, in apropierea muntilor Piatra Craiului. In acelasi timp, Talos ne-a spus ca, din punctul sau de vedere, o excursie pe litoral este exclusa, in special pe litoralul Romanesc. Motivele care duc la aceasta afirmatie sunt lesne de inteles.

Kavala, o alegere senatoriala

Nici senatorului Pop Gheorghe nu-i prieste clima litoralului romanesc, preferand astfel sa de-a o fuga cu familia si cativa prieteni, pentru sase zile, in Grecia, in statiunea Kavala. Ce-i drept, o alegere inteleapta, in contextul in care, in Romania, asa cum spunea si Gheorghe Pop, preturile sunt mult peste cele din Grecia, iar despre conditii nici nu se mai pune problema. Se pare ca, si in cazul senatorului PSD, factorul politic, chiar daca nu a fost unul determinant, l-a influentat in decizia pe care a luat-o: Nu plec pe litoralul romanesc atata timp cat nu este promovat cum trebuie, nici macar din punct de vedere politic….

Din Croatia in Maramures, via acasa

Familist convins, deputatul UDMR, Seres Denes, a luat decizia sa-si urce copiii si nepotii in microbuz si, pentru cateva zile, a vizitat o mica parte din Croatia, udemeristul fiind fascinat indeosebi de ceea ce a vazut in zona localitatii Zadar. Mai mult nu si-a putut permite, sustine el. In rest, dupa cate ne-a spus, lui Seres Denes ii place mai mult sa stea in jurul casei. De exemplu, in aceasta vacanta parlamentara, si-a mai propus sa faca o ultima evadare. Si, unde altundeva decat in judetul Maramures? Ce-i drept, unii dintre noi ar putea trage cateva invataminte din aceasta decizie.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »