Politia, pe urmele salajenilor inarmati

Magazin Salajean 5 februarie 2009 0

Politia, pe urmele salajenilor inarmati

Salajenii inarmati au intrat si ei in vizorul politistilor, dupa ce, in ultima perioada, incidentele in care sunt folosite arme de foc au devenit tot mai dese in tara. Astfel, a fost initiata o campanie menita sa previna toate aceste evenimente. In judetul nostru exista 501 persoane care trebuiau sa vina la Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Salaj pentru a li se viza permisele. Insa, doar 436 dintre ei au facut acest lucru. Facem un apel pentru restul de 65 de detinatori de arme sa se supuna legii, astfel incat, pana la finalizarea actiunii (31 martie 2008 – a.c.), sa aiba permisele vizate, ne-a declarat comisarul Mihail Breje, seful Serviciului Arme, Exploziv, Substante Toxice din cadrul IPJ Salaj. Unul dintre scopurile acestei actiuni este legat de descoperirea si scoaterea din circulatie a armelor si munitiilor ce pot fi folosite la comiterea de infractiuni prin care se aduce atingere vietii si integritatii corporale a persoanelor. Mai mult, prin aceasta actiune se intentioneaza identificarea detinatorilor ilegali de armament si munitie, scaderea numarului de infractiuni, dar si constientizarea detinatorilor de arme referitor la prevederile legale privind detinerea, pastrarea si utilizarea armelor de foc.

Seful Serviciului Arme, Exploziv, Substante Toxice din cadrul IPJ Salaj ne-a mai spus ca politistii salajeni isi propun sa monitorizeze si potentialele grupuri infractionale cunoscute a avea preocupari in detinerea si folosirea armelor letale. Infractionalitatea din acest domeniu a cunoscut, la noi in tara, un trend ascendent, insa fara a inregistra valente deosebite. Ma refer la gradul de pericol social al infractiunilor savarsite si al autorilor acestora, de natura sa afecteze ordinea publica si siguranta civica. Subliniez ca, in judetul nostru, nu au fost inregistrate infractiuni comise de grupuri organizate sau grupari ocazionale de infractori, care sa foloseasca arme de foc sau materii explozive, a adaugat comisarul Mihail Breje.

Totalul permiselor de arma, inregistrate la nivelul judetului Salaj, este de 640, din care 134 au fost emise anul trecut. Tot in anul 2008 au fost eliberate 36 de certificate de detinator pentru arme neletale. De asemenea, s-a dispus retragerea si anularea dreptului de port si folosire de arme si munitii supuse autorizarii impotriva a 14 detinatori, iar fata de 16 s-a luat masura suspendarii acestui drept. Fata de aceste persoane a fost demarata urmarirea penala, ei fiind cercetati in diferite dosare penale, ca urmare a comiterii unor infractiuni cu intentie, a incheiat comisarul Mihail Breje. Cu alte cuvinte, toti pistolarii cercetati penal au ramas fara dreptul de a folosi arma pentru care aveau autorizatie, pana la solutionarea cauzei pentru care s-a inceput urmarirea penala.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »