Ploile, mana cereasca pentru culturile din Salaj

Magazin Salajean 1 iunie 2012 0

Ploile, mana cereasca pentru culturile din SalajCulturile agricole nu sunt afectate de ploile cazute in ultima perioada, din contra. La nivel de judet, asa cum aprecia ieri, directorul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Salaj, Ioan Bujita, nu se inregistreaza pagube pe terenurile agricole insamantate. Ploile nu au afectat culturile din aceasta primavara. Din contra, pamantul inca are nevoie de apa, deoarece sub adancimea de 40 de centimetri solul este uscat, lucru demonstrat si de albiile sub nivel ale raurilor, a explicat seful DADR Salaj. Acesta sustine ca evolutia culturilor este foarte buna. La nivel de judet, peste 35.477 de hectare de teren agricol sunt insamantate cu culturi de primavara. Graul a fost insamantat doar in toamna, pe o suprafata de 5.500 de hectare, ovazul (de primavara) pe 5.120 de hectare, orzoaica (de primavara) – 406 hectare.

Ioan Bujita a remarcat evolutia favorabila a culturilor de porumb, insamantat in camp cel putin pe 19.620 de hectare (cel mult pe 30.000 de hectare), floarea soarelui pe 1.300 de hectare, soia pe 35 hectare, cartofii de toamna minim pe 5.648 de hectare (estimativ, pe 8.000de hectare), legume in camp si solarii pe 3.260 de hectare, lucerna pe 14.000 de hectare (din care s-a cosit doar pe 1.400), alte culturi pe 85 de hectare. In premiera in Salaj, anul acesta se cultiva sorg pe 3 hectare in zona Carastelecului si tutun pe 25 de ari, la Zalnoc.

Referitor la fructele de sezon, directorul DADR Salaj, a mentionat ca ploile au afectat cel mai mult capsunile si ciresele, productiile acestora fiind la nivel mediu. In Salaj se cultiva capsuni pe suprafete mai mari de 10 ari la Lozna, Badon, Hida, Cozla, Simleu Silvaniei. Anul acesta ciresii nu au dat roade bogate, ploile, dar mai ales frigul care a concis cu perioada de polenizare, au diminuat productia dar si calitatea gustului. In Salaj, suprafete mari cu ciresi sunt la Ilisua, Badacin, Calacea si Simleu Silvaniei.

Pe de alta parte, Ioan Bujita a informat ca aproximativ 750 de fermieri salajeni sunt interesati de agricultura ecologica, acestia depunandu-si dosarele pentru solicitarea de spijinul financiar aferent infiintarii de ferme. Cele mai multe idei lansate in judet pentru agricultura ecologica vizeaza infiitarea de livezi, de culturi vegetale (grau, porumb), de legume, in domeniul zootehnic si apicol.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »