Planuri de luptă împotriva corupţiei la Instituţia Prefectului

Mihaela Moldovan 9 august 2012 2
Planuri de luptă împotriva corupţiei la Instituţia Prefectului

Prefectul judeţului, Filonaş Chiş, a participat, joi, la şedinţa reunită a grupului de modernizatori ai judeţului Sălaj şi a grupului de lucru anticorupţie al Instituţiei Prefectului.
În cadrul acestei întâlniri, Iulia David, consilier de integritate în cadrul Instituţiei Prefectului, a prezentat rezultatele proiectului derulat de către Unitatea Centrală pentru Reforma în Administraţie Publică şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, intitulat „ Studiu diagnostic privind fenomenul de corupţie în administraţia publică locală”, care au constat în realizarea ghidurilor de bună practică pentru prevenirea faptelor de corupţie în rândul cetăţenilor şi a reprezentanţilor administraţiei publice locale, precum şi a unui studiu privind corupţia din administraţia publică locală.
Toate materialele sus amintite au fost distribuite instituţiilor deconcentrate. “Aceste materiale vor fi de real folos în activitatea dumneavoastră de management întrucât orice dosar de cercetare penală a unui angajat din cadrul instituţiei pe care o conduceţi este considerat un eşec de management”, a declarat reprezentantul Direcţiei Generale Anticorupţie, Carmen Lesuţan.
Prefectul judeţului s-a adresat de asemenea reprezentanţilor instituţiilor deconcentrate, cerându-le să aibă “o abordare extrem de aplicată la nivelul fiecărei instituţii cu privire la metodele de prevenire a corupţiei” şi să identifice punctele vulnerabile din structuri.
La nivelul judeţului Sălaj se implementează strategia de integritate, care se referă la diminuarea fenomenului de corupţie, strategia fiind un model de bune practici la nivel naţional.

Comentarii

comments

2 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. nicu 10 august 2012 at 11:07 - Reply

    vai cine vb de anticoruptie, Prefectura ,care in ultimii ani a angajat 13 favoriti pdl, prosti gramada si pe desupra lenesi si fuduli, de aia merge tara asa bine, sa ne lase….ca ne-am desteptat, jos cu ei

  2. alice 10 august 2012 at 13:13 - Reply

    Putem sa ne radem despre subiectul d-vs?

Lasa un Raspuns »