Peştera Măgurici adăposteşte trei specii de lilieci unicat în Europa

Mihaela Oprea 18 octombrie 2012 0
Peştera Măgurici adăposteşte trei specii de lilieci unicat în Europa

Un proiect european ce îşi propune “Măsuri concrete pentru protecţia şi conservarea liliecilor din situl Natura 2000 – Peştera Măgurici”, în valoare de peste 500.000 de lei, va fi implementat în perioada 2012-2014 de către administraţia locală din Ileanda, comună pe raza căreia se află peştera ce adăposteşte trei specii de lilieci unicat în Europa, dar şi rarităţi mineralogice naţionale şi mondiale.

Primarul comunei Ileanda, Petru Satmari, a declarat că obiectivul acestui proiect cu finanţare europeană este protejarea, dezvoltarea şi promovarea zonei pentru conservare, cercetare ştiinţifică şi exploatare turistică. “În peştera Măgurici trăiesc trei specii de lilieci unicat în Europa, iar acest proiect este axat pe protejarea acestor specii, dar şi punerea lor în valoare din punct de vedere turistic. Deoarece în peşteră accesul este interzis, vor fi montate camere video, iar cei interesaţi vor putea urmări activitatea liliecilor într-un spaţiu pe care îl vom amenaja în localitatea Ileanda. Este un proiect complex, care include atât o dimensiune culturală, cât şi una ştiinţifică şi, nu în ultimul rând, turistică”, ne-a declarat Petru Satmari.

Peştera de la Măgurici este o arie naturală protejată de interes comunitar, parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România. Această reţea este instrumentul principal pentru conservarea patrimoniul natural pe teritoriul Uniunii Europene, ce are scopul de a menţine într-o stare de conservare favorabilă o selecţie a celor mai importante tipuri de habitate şi specii ale Europei.

Peştera adăposteşte cinci specii de lilieci, dintre cele identificate de către cercetători. Dintre acestea, trei, respectiv Rhinolophus ferrumequinum, Rhinolophus hipposideros şi Miniopterus schreibersii sunt prioritare EUROBATS (Acordului privind Conservarea Liliecilor în Europa). Populaţiile de lilieci din această peşteră formează colonii mari de sute sau mii de indivizi, numărul lor în peşteră fiind dependent de specie, sezon şi de biologia lor. Rezultatele obţinute în urma studiilor mineralogice indică faptul că Peştera Măgurici reprezintă un sit de o deosebită importanţă prin rarităţile mineralogice naţionale, dar mai ales mondiale pe care le adăposteşte.

Proiectul “Măsuri concrete pentru protectia şi conservarea liliecilor din situl Natura 2000 Peştera Măgurici”, implementat de administraţia locală din Ileanda, are o valoare totală de 545.580 de lei şi este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu. Scopul proiectului este asigurarea unui management eficient al ariei protejate “Peştera Măgurici” şi creşterea nivelului de informare şi conştientizare a populaţiei în legătură cu protecţia liliecilor.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »