Peste 50.000 lei amenzi pe linie p.s.i. in 2007

Magazin Salajean 17 decembrie 2007 0

Inspectia de Prevenire a Incendiilor Salaj a executat in cursul anului 2007 un numar de 1.211 controale si actiuni de prevenire a incendiilor, se arata intr-un bilant de final de an al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Porolissum Salaj. Controalele au vizat 963 de institutii, 194 de operatori economici si 54 de comune cu satele apartinatoare, fiind depistate 1.541 cauze potentiale de incendiu si alte incalcari ale normelor specifice. 994 dintre deficiente au fost solutionate operativ, pe timpul controalelor, iar celelalte, care necesitau mijloace financiare, au fost analizate cu factorii de raspundere, stabilindu-se masuri tranzitorii de diminuare a pericolului pana la inlaturarea definitiva a deficientelor. Controalele tehnice si actiunile de prevenire a incendiilor au fost finalizate prin 659 de analize ale activitatii de aparare impotriva incendiilor cu factori de conducere si specialisti, fiind stabilite masuri concrete pentru inlaturarea deficientelor constatate. Pe timpul controalelor si actiunilor de prevenire a incendiilor s-a avut in vedere evaluarea stadiului implementarii noilor prevederi legale in domeniul apararii impotriva incendiilor in activitatea operatorilor economici, institutiilor si organismelor administratiei publice locale, insistandu-se pentru cunoasterea si interpretarea corecta a actelor normative si a reglementarilor in vigoare. De asemenea, s-a verificat modul in care se respecta regulile si masurile specifice pentru detectarea operativa a incendiilor si alarmarea fortelor, asigurarea evacuarii in siguranta a utilizatorilor si functionalitatea mijloacelor tehnice de p.s.i. Pentru incalcarea actelor normative din domeniul p.s.i. au fost aplicate 424 sanctiuni, din care 93 de amenzi contraventionale in cuantum de 51.250 lei si 331 de avertismente.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »