Peste 200 de kilograme de paine, oprite de la comercializare

Magazin Salajean 24 septembrie 2009 0

Peste 200 de kilograme de paine, oprite de la comercializare

Un control tematic realizat de catre comisarii de la Protectia Consumatorilor, in 26 de unitati economice din judetul Salaj care produc si comercializeaza paine si produse de panificatie, au scos la iveala nenumarate deficiente. Desfasurat in perioada 1-15 septembrie, controlul a vizat noua producatori si 17 magazine de desfacere, respectiv 12 operatori economici din mediul urban si 14 din mediul rural. In cadrul acestui control tematic au fost verificate 22.293 de kilograme de produse, dintre care 17.916 de kilograme de produse de morarit si 4.377 de kilograme de paine si produse de panificatie. La peste 200 de kilograme de paine, in valoare de 464,4 de lei, s-au constatat nenumarate deficiente, privind calitatea produselor, precum si nereguli la desfacerea pe piata a acestora, ne-a declarat Dorina Rednic, directorul coordonator adjunct al Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Salaj.

Si anume, au fost depistate opt kilograme de paine, in valoare de 16 lei, care prezentau lipituri pe partile laterale, in urma procesului de coacere si 28 de kilograme, in valoare de 50 de lei, care prezentau pete negre pe partea inferioara, din cauza necuratarii corespunzatoare a tavilor. De asemenea, echipele de control au gasit expuse la comercializare 16 kilograme de paine, in valoare de 40 de lei, cu termenul de valabilitate expirat, in timp ce la alte 32 de kilograme de paine, de 65 de lei, pe eticheta care insotea produsul nu era mentiunea sare iodata, asa cum prevad normele legale, desi in unitati se afla doar sare iodata iar la prepararea painii se utiliza doar acest produs. Au fost situatii in care nu erau afisate denumirea furnizorului de paine, denumirea produselor si pretul de vanzare cu amanuntul exprimat in lei pe kilogram si lei pe bucata, conform prevederilor legale (la 38 de kilograme de paine in valoare de 60 de lei) sau situatii in care nu erau afisate niciun fel de informatii privind pretul (la 20 de kilograme in valoare de 50 de lei). In plus, comisarii au depistat nereguli la 54 de kilograme de paine, la peste 150 de lei, care nu prezentau informatii complete sau nicio informatie, privind tipul de faina si denumirea sub care se vinde painea, iar la alte 12 kilograme de paine, in valoare de 32 de lei, nerespectarea denumirii sub care se vinde painea, pe eticheta fiind mentiunea paine de secara, desi in compozitie este si faina alba, ne-a comunicat directorul coordonator adjunct al CJPC Salaj.

Asftel, pentru neconformitatile constatate, comisarii au aplicat noua sanctiuni contraventionale cu amenzi de peste 21.000 de lei si trei avertismente. De asemenea, in urma acestor controale, au fost oprite temporar de la comercializare 192 de kilograme de paine, la valoarea de peste 430 de lei, si oprite definitiv din circuitul de comercializare 16 kilograme de paine in valoare de 32 de lei.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »