Peste 200 de absolventi la bursa locurilor de munca

Magazin Salajean 1 octombrie 2007 0

Peste 200 de absolventi la bursa locurilor de munca

Cea de-a patra bursa a locurilor de munca din acest an, organizata de catre Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJFOM) Salaj la finele saptamanii trecute, a oferit absolventilor 2007 – 520 locuri de munca.

Directorul executiv adjunct al AJOFM Salaj, Ileana Sabau, a declarat in cadrul unei conferinte de presa ca la bursa au participat 191 de agenti economici, din care 147 in Zalau si 44 la Agentia locala din Simleu Silvaniei.

Motivul pentru care bursa locurilor de munca s-a desfasurat in Simleu Silvaniei si municipiul Zalau este aceea ca cei mai multi absolventi exista in baza de date a celor doua institutii, a spus directorul executiv adjunct.

In ceea ce priveste prezenta tinerilor la aceasta bursa, in acest an s-a constatat o crestere, datorata diversificarii locurilor de munca. Daca anul trecut la bursa locurilor de munca adresate absolventilor prezenta era scazuta, anul acesta, datorita diversificarii locurilor de munca, tinerii au manifestat mai mult interes, a afirmat Ileana Sabau.

Din cei 130 de tineri absolventi din municipiul Zalau, 89 au fost selectati in vederea incadrarii, in timp ce in Simleu Silvaniei 49. Conform conducerii AJOFM Salaj, din cei prezenti, 22 vor fi incadrati fara a fi nevoiti sa treaca prin alte probe de foc pentru ocuparea unui loc de munca. Dintre absolventii incadrati, trei sunt cu studii superioare – un economist si doi ingineri constructori, iar cu studii medii 19, in domeniul constructiilor, confectiilor imbracaminte si muncitori necalificati.

Facilitati acordate absolventilor

Pentru a beneficia de facilitatile oferite de Legea 76/2002, cu modificarile aduse, absolventii institutiilor de invatamant in varsta de minim 16 ani trebuie sa se inregistreze la agentiile judetene ca persoane in cautare de loc de munca, intr-o perioada de 60 de zile de la absolvire. Daca in acest timp nu reusesc sa se incadreze in munca, absolventii vor solicita ajutor de somaj. Indemnizatia de somaj se acorda pe o perioada de sase luni si este o suma fixa, lunara, reprezentand 50 la suta din salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata. Indemnizatia de somaj se acorda o singura data, pentru fiecare forma de invatamant absolvita, a adaugat directorul executiv adjunct al AJOFM Salaj.

Absolventii carora li s-au stabilit dreptul la indemnizatie de somaj si se angajeaza in perioada de acordare a acestui drept, beneficiaza pe langa prima de incadrare si de o suma neimpozabila, egala cu indemnizatia de somaj la care ar fi avut dreptul, pana la expirarea perioadei de acordare a acesteia, daca nu s-ar fi angajat. Suma se acorda dupa 12 luni de la data angajarii.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »