Peste 140 de kilograme de petarde și artificii confiscate de polițiști în perioada Sărbătorilor

În perioada sărbătorilor de iarnă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj a desfăşurat acţiunea „Foc de artificii”, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice. În perioada 4 decembrie 2019 – 6 ianuarie 2020, poliţiştii sălăjeni au acţionat, în tot judeţul, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice. Scopul acţiunii a fost creşterea siguranţei cetăţeanului, prin activităţile de prevenire şi combatere a evenimentelor negative (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri) generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea artificiilor și petardelor de persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă. Polițiștii au efectuat acţiuni şi controale, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale, la persoanele fizice și juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice. În acest context, poliţiştii au constatat 19 infracţiuni, în care au fost implicate 25 de persoane, şi au confiscat 140 de kilograme de articole pirotehnice, în cadrul acțiunii naționale ,,Foc de Artificii”. De asemenea, în perioada de referinţă au efectuat 105 acţiuni și controale în pieţe şi alte obiective. O atenție deosebită a fost acordată deținerii și mânuirii de articole pirotehnice de către copii și tineri. Pentru prevenirea evenimentelor negative în care aceștia ar putea fi implicați, polițiștii au desfășurat 73 de activități de informare în școlile din județ.

Leave a Comment