Peste 100 de sălăjeni s-au înscris pentru admiterea la școlile de poliție din țară

Un nou concurs de admitere la școlile de poliție Câmpina, Cluj-Napoca și Oradea (Poliția de frontieră), va avea loc după prima decadă a lunii ianuarie, 2018. Tematica și bibliografia au fost postate pe site-ul Poliției Române, la secțiunea Carieră.

La Inspectoratul de Poliție Sălaj s-au înscris, până în acest moment, 110 tineri, dintre care 52 pentru instituția clujeană, 42 pentru Câmpina și 16 pentru Școala din Oradea.

Pentru sălăjeni, înscrierile se fac până în 5 decembrie 2017, la sediul IPJ Sălaj, doar în zilele de luni și marți între orele 9-13. În perioada 13 – 21 ianuarie 2018, Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca și Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră “Avram Iancu” din Oradea, vor organiza concurs de admitere pentru o nouă promoție de elevi. Locurile sunt disponibile atât pentru băieți cât și pentru fete.

Cursurile au durata de un an, la finalul acestora absolvenții având locul de muncă asigurat. Sunt scoase la concurs 1.300 de locuri (dintre care 16 locuri speciale pentru romi și 10 pentru minorități) la școala din Câmpina și 300 de locuri (dintre care 6 sunt locuri speciale pentru rromi și 3 pentru minorități) la școala din Cluj-Napoca. La instituția bihoreană ce pregătește agenți ai Poliției de Frontieră, sunt disponibile pentru admiterea din 2018, 280 de locuri pentru băieți și fete, dintre care 6 sunt locuri speciale pentru romi și 3 pentru minorități naționale.

 

 

Leave a Comment