Peste 1.200 de intervenţii SMURD in doar opt luni

Mihaela Moldovan 1 august 2012 0
Peste 1.200 de intervenţii SMURD in doar opt luni

Echipajele Serviciului Medical de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) au fost îndelung aşteptate în Sălaj, judeţ care a rămas printre ultimele la nivel naţional unde SMURD nu părea să mai prindă contur. Totuşi, odată înfiinţată la finele anului trecut, această structură a intervenit până în prezent în peste 1.200 de situaţii de urgenţă.

SMURD Sălaj a fost operaţionalizat la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, lucru care a făcut ca Regiunea de Dezvoltare Nord – Vest să aibă acest Serviciu în absolut toate judeţele. Pentru început, au fost deschise patru substaţii SMURD, la Zalău, Şimleu, Ileanda şi Nuşfalău, urmând ca proiectul să fie extins şi la Cehu Silvaniei şi Jibou.
Cei 62 de paramedici care au intrat iniţial în echipajele SMURD au adus un plus în calitatea şi eficienţa intervenţiilor în situaţii de urgenţă, mai ales că, de la finele anului trecut şi până în prezent, au fost peste 1.200 de asemenea cazuri înregistrate la nivel de judeţ. În lipsa SMURD, toate ar fi revenit Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Sălaj.

Cel mai greu – la Zalău

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Porolissum” al Judeţului Sălaj, Lucian Jacodi, ne-a declarat că majoritatea situaţiilor de urgenţă unde a fost necesară prezenţa paramedicilor în salopete roşii au fost în Zalău. “În anul curent, au fost înregistrate la nivelul judeţului 1.259 de intervenţii SMURD. Din acestea, 720 au fost la Subunitatea Zalău, 240 la Şimleu Silvaniei, 174 la Subunitatea Nuşfalău şi 125 la Subunitatea Ileanda.
Potrivit sursei citate, de la înfiinţarea SMURD şi până acum, numărul paramedicilor care acţionează în Sălaj a crescut cu 31. “Începând cu anul 2008 şi până în prezent, au fost pregătiţi în acordarea primului ajutor calificat privind efectuarea procedurilor de descarcerare şi alte operaţiuni de salvare, un număr de 93 paramedici în centrele de pregătire ale MAI de la Târgu Mureş şi Oradea”, a declarat Lucian Jacodi.

Cazuistică diversă

În ceea ce priveşte cazuistica misiunilor la care au participat echipajele SMURD, aceasta include cazuri de traumatisme şi politraumatisme prin cădere, plăgi, fracturi, contuzii, afecţiuni cardiace, accidente rutiere, persoane căzute şi diferite urgenţe medicale atât la adulţi ,cât şi la copii, intoxicaţii cu alcool sau monoxid de carbon, bolnavi cu probleme psihice. “Având în vedere temperaturile foarte scăzute care au afectat la începutul lunii februarie şi judeţul nostru, echipajele SMURD au asistat mai mulţi oameni ai străzii care erau în pericol de hipotermie şi care au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe sau la Adăpostul de noapte din Zalău. De asemenea, solicitările echipajelor au cuprins şi acordarea primului ajutor la afecţiuni specifice sezonului rece, cum ar fi traumatisme, fracturi, entorse, contuzii şi plăgi. Au mai fost asistate şi persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale pe timp de caniculă (lipotimii, n.r.) în luna iulie când judeţul nostru a avut parte de temperaturi foarte ridicate”, a declarat purtătorul de cuvânt.
În multe dintre cazuri, SMURD a colaborat cu SJA Sălaj şi cu echipajele pentru descarcerare şi au asistat la incendii unde era pericol de intoxicare cu fum a salvatorilor şi al celor salvaţi.

Încă două Substaţii SMURD

SMURD Sălaj asigură servicii medicale de urgenţă cu şase din cele şapte ambulanţe primite prin Programul Operaţional Regional (trei, n.r.) şi de la Ministerul Sănătăţii (patru, n.r.). Cea de-a şaptea ambulanţă este păstrată ca rezervă în staţia centrală din Zalău, pentru cazurile în care una din celelalte şase ar intra în revizie sau în reparaţie.
Potrivit lui Lucian Jacodi, “ISU Sălaj va beneficia în viitor de alte trei ambulanţe de tip B, printr-un program al Ministerului Sănătăţii, cu care se vor putea înfiinţa încă două staţii SMURD şi în celelalte subunităţi de la Jibou şi Cehu Silvaniei, astfel încât toţi locuitorii judeţului să beneficieze de asistenţă medicală şi prim ajutor în caz de nevoie. De asemenea, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sălaj, au fost recepţionate cinci autospeciale de intervenţie cu apă şi spumă şi o autospecială de descarcerare grea. ”Aceste autospeciale au fost binevenite, ţinând seama că 70 la sută din totalul autovehiculelor aveau norma de casare îndeplinită fie prin kilometri, fie prin durata de exploatare, dar am reuşit să menţinem toate autovehiculele în stare de operativitate”, a declarat Lucian Jacodi.
Operaţionalizarea SMURD Sălaj s-a făcut în 16 decembrie 2011, în prezenţa fostului ministru al MAI Traian Igaş, al Subsecretarului de Stat dr. Raed Arafat,şi al reprezentanţilor administraţiei publice sălăjene.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »