Pensionarii salajeni, inglodati in datorii

Magazin Salajean 28 martie 2008 0

Pensionarii salajeni, inglodati in datoriiCasa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Zalau acordase, pana la finele anului trecut, imprumuturi in valoare de peste patru milioane de lei pensionarilor, membri ai organizatiei. Valoarea imprumuturilor acordate de CARP Zalau unora din cei 9.200 de membri pensionari era, la finale anului 2007, de circa 4,2 milioane de lei, a declarat ieri Ioan Ivascau, directorul CARP Zalau, cu prilejul Adunarii Festive ocazionate de aniversarea a 50 de ani de la crearea organizatiei amintite anterior. Vom continua si in 2008 acordarea de sprijin pensionarilor, prin intermediul imprumuturilor. Pentru acest an, valoare maxima a imprumutului pe un carnet este de 3.200 de lei, cu o dobanda de doar 11 la suta, mai mica cu doua procente decat cea de anul trecut, a mai precizat sursa citata. Printre facilitatile acordate membrilor, din acest an se va numara si un centru de internet modern, infiintat cu sprijinul Bibliotecii Judetene, la Clubul Pensionarilor din Zalau. Este vorba de sase calculatoare, prin intermediul carora pensionarii vor putea, de exemplu, vorbi cu copiii lor aflati in strainatate.

Revenind la aniversarea semicentenarului CARP Zalau, sarbatorit ieri, acesta a mai inclus un spectacol festiv sustinut, la Casa de Cultura a Sindicatelor din municipiu, in fata a circa 500 de pensionari, de ansamblurile folclorice Porolissum si Columna, dar si de solistii Sava Negrean Brudascu, Dinu Iancu Salajeanu, Ileana Domuta Mastan si Pavel Pausan. Nu in ultimul rand, tot ieri au fost premiati de catre CARP Zalau, cu cate 300 de lei, opt familii care au implinit 50 de ani de la casatorie, trei membri cu cea mai mare vechime in organizatie si cei mai varstnici trei membri. De remarcat ca la manifestarile de ieri a fost prezent si Gheorghe Chioaru, presedintele Federatiei Nationale a CARP-urilor din Romania.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »