Pensionarii bolnavi – privati de bilete de tratament cu pret redus

Magazin Salajean 26 ianuarie 2010 0

Pensionarii bolnavi - privati de bilete de tratament cu pret redusReprezentantii Federatiei Nationale a Sindicatului Pensionarilor din Romania sustin ca noile criterii de acordare a biletelor de tratament balnear, mult mai restrictive fata de anii anteriori, vor starni nemultumiri in randul pensionarilor. Vicepresedintele federatiei, Ilie Gorgan, avand si functia de presedinte al Sindicatului Liber al Pensionarilor (SLP) Salaj, a mentionat ca noua metodologie ii priveaza de tratament pe cei care au neaparata nevoie.

Criteriile specifice de acordare a biletelor sunt cuatumul pensiei, categoria de pensie a beneficiarului si daca au mai beneficiat in ultimii doi ani de astfel tratamente. In acest fel, pensionarii cu probleme deosebite de sanatate, care au nevoie anual de tratament, sunt privati de sansa de a obtine un bilet cu reducere in statiunile balneare, ne-a declarat Ilie Gorgan. Biletele se vor acorda in functie de punctajele obtinute de pensionari, in ordine descrescatoare dupa aplicarea grilei de calcul.

Reprezentantii federatiei nu au fost de acord nici cu sistemul primul venit, primul servit, respectiv cu acordarea biletelor de tratament in functie de vechimea cererii. Ei au subliniat ca pensionarii cu probleme grave de sanatate nu se puteau prezenta din timp la Casele Judetene de Pensii pentru a-si depune cererile pentru un sejur in statiunile balneoclimaterice.

La 1 februarie, se da startul

Pensionarii isi pot depune, incepand cu data de 1 februarie, cererile pentru bilete de tratament cu plecare in lunile martie, aprilie si mai. Toate cererile primite vor fi introduse intr-un program informatic care va face repartitia automata a biletelor catre beneficiari, in functie de anumite criterii stabilite la nivel national. De un punctaj mai mare vor avea parte cei care nu au mai obtinut bilete de tratament in ultimii doi ani, cei care au contribuit mai mult la bugetul de asigurari sociale, precum si cei cu pensii foarte mici.

In cazul in care doi pensionari au punctaj egal, prioritate in obtinerea unui bilet va avea cel cu venitul brut mai mic. In cazul cererilor depuse de pensionari sot si sotie, care doresc sa mearga impreuna la tratament balnear, punctajul luat in calcul, in vederea ierarhizarii, se stabileste ca o medie a punctajelor individuale.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »