Pensii majorate pe timp de criza

Magazin Salajean 16 august 2011 0

Pensii majorate pe timp de criza

Cu toate ca economia tarii a avut multe de suferit in anii de recesiune, cu salarii reduse drastic si mii de oameni dati afara de la locul de munca, pensiile romanilor au crescut gradual in aceasta perioada. Conform informatiilor prezentate de Institutul National de Statistica, de la finele anului 2008 si pana in ultimul trimestru din 2010, considerata perioada recesiunii, in toate judetele tarii au fost inregistrate cresteri ale pensiilor. Surprinzator, judetul Salaj se situeaza pe locul 11 in topul cresterii pensiei medii.

Analiza despre evolutia pensiei de la inceputul si pana la finalul recesiunii arata ca toate judetele au inregistrat cresteri ale pensiei medii, in unele cazuri de pana la 10 procente. Cea mai mica crestere s-a inregistrat in judetul Covasna, unde pensiile au crescut in medie doar cu 6,8 la suta, in timp pensionarii galateni au avut parte de majorari ale veniturilor cu 10,8 procente, de la 715 lei la finalul anului 2008, pana la 792 la sfarsitul anului trecut.

Salajenii au primit treptat in anii de recesiune pensii mai mari cu 9,2 la suta, situand judetul intre primele locuri privind nivelul cresterii drepturilor de pensie. Curios, de aceeasi majorare au beneficiat si bucurestenii si nemtenii, ceea ce denota ca ierarhia nu tine cont de evolutia salariala sau economica a judetelor.

In functie de nivelul pensiei medii, raportul se diferentiaza semnificativ. Astfel, cele mai ridicate pensii inainte si dupa recesiune se intalnesc tot in Bucuresti, de la 864 de lei, la 947 de lei. Pe a doua pozitie sunt hunedorenii, a caror pensie a evoluat de la 823 de lei pana la 899 lei. De asemenea, pe al treilea loc vin brasovenii, pensia acestora urcand in intervalul analizat de la 820 lei pana la 894 de lei.

Judetul Salaj coboara, de aceasta data, in a doua jumatate a clasamentului. Astfel, daca inainte de recesiune, pensia medie era de 611 lei, ceea ce ii conferea un loc 29 dintre toate judetele din tara, la finele anului 2010, valoarea acesteia a crescut la 670 de lei, aducand judetul doua pozitii mai sus.

La capatul ierarhiei se afla Giurgiu, unde pensia nu a depasit pragul de 600 de lei nici dupa majorarile succesive ce au avut loc in anii recesiunii. De altfel, acesta era singurul judet in care pensia medie era sub acest prag in ultimele luni din 2010.

Majorarile pensiilor romanilor sunt puse sub semnul intrebarii de faptul ca valorile prezentate nu incadreaza cresterea pensiilor aprobata prin lege la finele anului 2008. Cu toate acestea, pensiile au crescut gradual, in aproape fiecare trimestru din perioada mentionata.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »