Pedeapsa maxima pentru pacientii violenti

Magazin Salajean 11 august 2011 0

Pedeapsa maxima pentru pacientii violenti

Medicul Tudor Ciuhodaru, deputat PC, solicita adoptarea de urgenta a proiectului de act normativ care prevede pedeapsa maxima pentru cei care agreseaza personalul medical, precum si asigurarea pazei Unitatilor de Primire a Urgentelor (UPU) de catre politisti. Reiterarea solicitarii sale vine dupa ce, ieri, un brancardier a fost injunghiat de un pacient aflat sub ingrijiri medicale la UPU din Cluj-Napoca. Astfel de cazuri de violenta se intampla si in Salaj, medicii din Urgenta si echipajele ambulantelor fiind cei care au de suferit in majoritatea cazurilor.

Tudor Ciuhodaru, deputat PC, de profesie medic, sustine necesitatea realizarii unui cod de bune practici in spital, atat pentru personalul medical, cat si pentru pacienti. Potrivit deputatului PC, aceasta initiativa legislativa este doar una dintre cele ce vor realiza un sistem medical in care relatia pacient – medic va fi din nou cea mai importanta. Masura este necesara, sustine Ciuhodaru, din cauza numeroaselor cazuri de agresiuni in unitatile de urgente din spitale, dar si dat fiind ca sanctionarea actelor de violenta indreptate impotriva medicilor aflati la datorie ar descuraja aceasta agresivitate.

Nu doar o data, personalul medical a fost supus actelor de violenta fizica si verbala, un caz de acest gen petrecandu-se marti, in Cluj Napoca, unde un interlop cunoscut sub numele de Gore a injunghiat un brancardier, pe holurile Spitalului Judetean de Urgenta.

Medicii acorda tratament „cu frica in san”

Si in Salaj, atat cadrele medicale din Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean de Urgenta Zalau, cat si personalul care lucreaza pe ambulante au suferit in repetate randuri acte de violenta din partea pacientilor. Purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean de Urgenta Zalau, Codruta Puscas, a declarat ca predomina agresiunile verbale, care sunt extrem de multe, mai ales in Urgenta, unde pacientii nu inteleg ca trebuie respectata o prioritate a cazurilor. „De multe ori, un pacient cu o rana minora nu intelege ca va fi ingrijit abia dupa ce vor fi rezolvate cazurile urgente, spre exemplu cazuri de infarct si raniti proveniti din accidente rutiere. Se ajunge adesea ca pacientul cu rana minora sa agreseze mai ales verbal personalul medical. De asemenea, unele din aceste situatii sunt cauzate de persoane aflate in stare avansata de ebrietate sau care au tulburari psihice. In aceste conditii, consider ca ar fi binevenita o lege care sa constientizeze pacientul ca are si obligatii, atunci cand se prezinta la medic, nu doar drepturi”, a declarat Codruta Puscas.

Si asistentul sef din cadrul Serviciului Judetean de Ambulanta Salaj, Liviu Varga, ne-a declarat ca o astfel de lege este asteptata de mult timp, ea fiind utila personalului medical. „Am avut si avem des cazuri in care personalul medical este agresat, fizic si verbal, de catre pacienti, cazuri in care aparatura medicala ne-a fost deteriorata sau geamurile ambulantelor au fost sparte. Aceste cazuri se petrec de cele mai multe ori in comunitati de etnie roma sau sunt cazuri in care pacientii sunt sub influenta puternica a bauturilor alcoolice sau sufera de afectiuni psihice”, a declarat Liviu Varga.

Ca personalul medical din ambulante sa nu mai acorde ajutor medical „cu frica in san”, Liviu Varga considera ca ar fi potrivita stabilirea prin lege a unor zone de risc, unde ambulantele sa mearga doar insotite de echipaje de politie sau jandarmi, care sa poata acorda protectie medicilor si asistentilor, daca pacientii devin agresivi.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »