Paşaportul electronic, valabil trei ani pentru minorii sub 12 ani

Andreea Vilcovschi 11 martie 2013 1
Paşaportul electronic, valabil trei ani pentru minorii sub 12 ani

Paşaportul electronic simplu va fi valabil doar trei ani pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, faţă de cinci, cât este în prezent. “Sălăjenii care vor să preschimbe paşapoartele copiilor lor mai au la dispoziţie puţin timp pentru a face asta, beneficiind de o valabilitate de cinci ani a documentului”, ne-a declarat Ionuţ Prodan, şeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Sălaj.
În ultima şedinţă de Guvern a fost aprobat un proiect de lege care modifică şi completează Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. “Nu ni s-a transmis, însă, de când vor intra în vigoare aceste preveneri”, a mai spus Prodan, adăugând că în cazul persoanelor care au împlinit 12 ani, paşaportul electronic simplu va avea o valabilitate de cinci ani.
Proiectul amintit stipulează punerea în aplicare, la nivel naţional, a prevederilor din Regulamentul CE 444/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului prin modificarea vârstei limită de la şase ani la 12 ani, prevăzută pentru minorii exceptaţi de la obligaţia de furnizare a impresiunilor digitale. Mai exact, copiii de până la 12 ani pot fi trecuţi pe paşaport fără să fie nevoie să le fie luate amprentele. Potrivit legislaţiei anterioare, vârsta limită era de 6 ani.
Taxele pentru eliberarea paşaportului electronic se ridică la 276 de lei.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 12 martie 2013 at 09:57 - Reply

    de ce 276 lei pt un pasaport electronic cand acelasi act pt copii sub 12 ani cu valabilitate 5 ani costa aprox 50 lei in UNGARIA.DE CE NOI PLATIM TOTUL MAI SCUMP CA ALTII?DE PROSTI

Lasa un Raspuns »