Parohia Ortodoxă din Bocşa, luată cu asalt de jandarmi

Adela Farkas 13 septembrie 2012 74
Parohia Ortodoxă din Bocşa, luată cu asalt de jandarmi

Preotul ortodox Gheorghe Ianc a fost scos, ieri, în stradă din casa parohială de la Bocşa, în baza unui ordin judecătoresc. Gheorghe Ianc nu mai slujeşte parohia din Bocşa cel puţin de trei ani, iar cel care-l înlocuieşte a fost nevoit să locuiască până acum într-un spaţiu închiriat.

Curtea casei parohiale din Bocşa a fost, miercuri, înţesată de jandarmi, executor judecătoresc şi localnici. Aceştia aveau misiunea de a-l evacua pe preotul ortodox Gheorghe Ianc din locuinţa care l-a găzduit vreme de peste 30 de ani. În curte şi în faţa casei zăceau sumedenie de obiecte gospodăreşti, piese de mobilier, îmbrăcăminte, veşminte preoţeşti, precum şi multe cărţi. Părintele Gheorghe Ianc robotea între casă şi grămezile de lucruri care i-au servit ani întregi în viaţa şi activitatea de zi cu zi. Acesta ne-a spus că este foarte zorit de situaţie, că nu are timp să ne răspundă, dar că va reveni în zilele următoare cu o declaraţie.

Evacuarea contestată
La solicitarea Parohiei Ortodoxe din Bocşa s-a dispus prin hotărâre judecătorească evacuarea imobilului.
În 6 august 2012, preotul Gheorghe Ianc a fost somat de către executorul judecătoresc să elibereze casa parohială. Cu toate că legislaţia prevede că în cinci zile de la primirea acestei notificări imobilul să fie eliberat, abia ieri a fost programată acţiunea de evacuare. Aşa cum am aflat de la reprezentantul juridic al preotului Gheorghe Ianc, avocatul Rareş Cosmin, “hotărârea de evacuare dată de Judecătorie şi Tribunalul Sălaj a fost comunicată în primăvara acestui an, moment de la care s-a intentat acţiune în instanţă pentru contestarea ei. Primul termen de judecată stabilit atunci a fost pentru luna iunie, dar acesta s-a amânat pe 25 septembrie. Cred că executarea silită nu trebuia să aibă loc până nu era soluţionată contestaţia. Acum aşteptăm să vedem ce va decide instanţa”, a apreciat Rareş Cosmin.

Tăcerea e de aur
Se pare, aşa cum a arătat avocatul preotului, că actuala casă parohială urmează să fie demolată, ceea ce nu ar justifica evacuarea atât de pripită. “Am auzit de la surse neoficiale că acest imobil ar trebui dărâmat şi că deocamdată nimeni nu are niciun fel de proiect în legătură cu el. Nu văd de ce a fost nevoie de atâta grabă în scoaterea afară din casă a preotului, când nu sunt planuri concrete cu ea”, s-a întrebat avocatul Rareş Cosmin. Nimeni nu a infirmat sau confirmat însă această posibilitate. În acest spaţiu ar fi trebuit să locuiască părintele Stelian Gorgan, de când a fost numit la Bocşa, în urmă cu trei ani. Atunci preotul Gheorghe Ianc a fost transferat în altă parohie. În prezent, părintele Gorgan locuieşte cu chirie în sat, iar preotul Ianc a fost pensionat. Actualul paroh al satului nu a dorit să facă niciun comentariu referitor la acţiunea de evacuare. Nici reprezentanţii Episcopiei Ortodoxe a Sălajului nu au dorit să dea declaraţii despre executarea silită de la Bocşa.

Comentarii

comments

74 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. filip 13 septembrie 2012 at 08:57 - Reply

    este o rusine si o pata neagra pe obrazul bocsenilor. In spatele acestor fapte murdare si iesite din comun este acest excroc de primar care n-are cei 7 ani de acasa si n-are nimic in comun cu biserica pentru ca nu s-a spovedit de cind s-o insurat. Am certitudinea ca-i vine rindu si va plati pentru ecrocariile lui. Rusine bocsenilor care v-ti ales sa va reprezinte un excroc.

  2. cighi flore 13 septembrie 2012 at 09:01 - Reply

    am fost secretarul comunei o viata de om dar nu ma asteptam la asa ceva.Regret ca baiatul meu ,directorul scolii din Bocsa s-a aliat cu acest excroc de primar si pentru care s-ar putea sa faca puscarie pentru falsuri in acte.Daca baiatul meu va face puscarie atunci si primarul va face pentru ca impreuna au facut fals in acte.

    • alin petrule 13 septembrie 2012 at 09:43 - Reply

      esti un impostor care nu are nici macar curajul sa posteze un comentariu in numele lui. De ce te dai drept Cighi Flore ? Ti-e rusine cu numele tau ? Mincinos execrabil, dai comentarii in numele altora. Rog redactia sa retraga comentariul in numele domnului Cighi Flore, deoarece este un fals.

      • luta 13 septembrie 2012 at 12:40 - Reply

        cred ca domnul cighi are dreptate,este strigatul de deznadejde al unui parinte care isi vede copilul in dificultate.am inteles ca cighi jr. este profesor si ma intreb; oare ce minte a avut sa se inhaiteze cu analfabetul de barou?

  3. Toader 13 septembrie 2012 at 11:52 - Reply

    De cand a poposit pe plaiuri bocsene, popa Gorgan are parte numai de scandaluri! Se pare ca la multe din aceste ispravi, el este chiar cel care a pus paie pe foc, sunt de parere multi bocseni!

  4. luta 13 septembrie 2012 at 11:56 - Reply

    barou este un marlan mincinos,needucat ,fara cei 7 ani de acasa.pacat ca localitatea natala a lui Simion Barnutiu este reprezentata de un mojic. asa se explica si atitudinea primarului fata de preotul pensionar care a slujit comuna Bocsa, o viata de om. RUSINE DOMNULE PRIMAR!

  5. Ghita 13 septembrie 2012 at 12:01 - Reply

    Ciocul, o tzara mai mic, “alin petrule”, scris cu litere mici asa precum te iscalesti tu! Cighi sau ma rog cel care scrie mai sus, are perfecta dreptate!

  6. Simion 13 septembrie 2012 at 12:04 - Reply

    Urata treaba este asta: sa dai afara un om care a slujit o gramada de ani pentru obste si apoi a fost trecut in mod abuziv pe linie moarta! Barou-le, vad ca le cam dai in bara! Pana cand?

  7. Anonim 13 septembrie 2012 at 19:57 - Reply

    Parintele GORGAN STELIAN sta in apartamentul primariei fara sa plateasca chirie.Este atat de credincios si cu frica de D-zeu incat nici buna ziua nu zice catre parintele greco-catolic Fitz care intr-adevar sta in chirie in acelas bloc ca si GORGAN dar inca nimeni nu a auzit plangand pentru acest fapt. In mod normal daca biserica este a greco-catolicilor si parohia ar trebui sa le apartina .D-nul Ianc Gheorghe nu a meritat acest lucru.Mai departe dau perfect dreptate d-nului Cighi Flore ,dar nu inteleg pe ginerele lui (Petrule Alin) de unde stie ca nu d-nul Cighi a scris comentariul.Sau ii pare rau d-nului Cighi caci intr-un moment slab a recunoscut adevarul. In rest in afara de Petrule Alin toti ati scris adevarul…Pana cand ma intreb si eu?

  8. Anonim 13 septembrie 2012 at 19:58 - Reply

    Preotul pensionar are si locuinta personala sau si-a inclinat toata viata si energia in slujba Domnului???

  9. geo 13 septembrie 2012 at 20:25 - Reply

    Proprietarul casei parohiale este cultul greco-catolic!
    Primarul o fi el cu gura rea dar in toata comuna se vede ca se lucreaza si se lucreaza bine. Putine comune din Salaj arata asa bine. Se pot face si mai multe dar…trebe timp!
    Din pacate so ajuns sa se sfadeasca popii aceluiasi cult intre ei.

  10. Anonim 13 septembrie 2012 at 22:31 - Reply

    FOARTE BINE CA
    LAU SCOS PE BASTARD CU JANDARMII EXACT CUM NEAU LUAT BISERICA TOT CU EI NUMAI CA ACUMA NU O SA AIBA IANCU PE CINE DA IN JUDECATA SI NICI NU O SA MAI TRABUIASCA SA MEARGA LA TRIBUNAL CU MASINA INCHIRIATA BMW.

  11. Anonim 13 septembrie 2012 at 22:42 - Reply

    am impresia ca-ci toate comentariile sunt scrise de catre doua persoane care se mai dau drept si in numele altora.ce mai fraieri se dau in numele lui FLORE CIGHI si sunt atat de tantalai si nu-si dau seama ca-ci cei ce citesc comentariile stiu foarte bine ca FLORE CIGHI nu se apreteaza la asa ceva,dar ei o tot tin pe a lor.si cine credeti ca ar putea fi decat OPRIS si CIGUT. RUSINE SA LE FIE.

  12. Anonim 13 septembrie 2012 at 22:48 - Reply

    AI DREPTATE 10,42 .SE VEDE DE LA O POSTA CA CINE TINE CU BASTARDUL DE IANCU ,CE-L CARE-L PURTA PE LA TIBUNAL SI CEL CARE IO PURTAT GEAMURILE LA REPARAT DUPA CE IAU FOST SPARTE..NORMAL NU TREBUIAU SPARTE GEAMURILE CI CAPUL CELOR DOI OAMENI DE AJUTOR/

  13. Anonim 13 septembrie 2012 at 22:58 - Reply

    bai fraierilor nu va e rusine sa-l comparati pe BAROU cu IANCU. IANCU va fraierit 30 de ani iara BAROU numai 8,asa ca ciocu mic ca BAROU m-ai are vre-o 22 de ani ca sa-l sjunga pe IANCU tucaiati in cur pe amandoi.BAROULE fi tare si dale M…E si sa le inchuzi gura aia prosteasca inca 22 de ani.

  14. Anonim 13 septembrie 2012 at 23:17 - Reply

    ar fi bine ca cei demai sus cu credinta in DUMNEZEU sa scrie ca un politai sau un preot cand este detasat de catre institutia pe care o reprezinta in alta locatie trebuie sa se comformeze,numai ca IANCU nu a vrut asta.a vrut sa mai stea pe la noi ca mai sunt niste lingai care lau supt si ar fi vrut sal mai suga numai ce sai faci or venit jendarii.ar trebui sai duca iancu cu el acolo unde pleaca.RUSINE RUSINE celor care lau sustinut si care ar trebui sai plateasca la IANCU chiria pe cat a stat in plus la BOCSA..BAROULEsa-ti fie rusine daca nu il pui pe IANCU si pe hahalele lui sa platesaca.

  15. Anonim 13 septembrie 2012 at 23:28 - Reply

    da foarte bine sa platesca tri ani de zile chiria impreuna cu cei ce si-au vandut voturile ungurilor numai ca sa scape de barou. numai hop ca sunt si oameni cu capul pe umeri in bocsa si nu sau lasat influentati de niste betivi si spinzurati. bravo BAROULE bravo FLORINE.nu va lasati calcati in picioare de doua trei hahalele si lasatii sa scrie pe net pana li se va sterge tastatura iara voi facetiva treaba pt ca satul e cu voi nu cu mustele betive.

  16. Anonim 14 septembrie 2012 at 07:58 - Reply

    bai florinel si baronel!ce aveti ca incepeti iarasi cu ungurii?credeti ca oamenii din bocsa nu stiu ca ce ati facut voi? sa dati voi inapoi primadata banii care ati furat din bugetul local,.sa-si plateasca inapoi doamna cighi banii pentru masterat , de ce invinuiti pe cigut si pe opris? ca sunt oameni care spune adevarul?sa va fie voua rusine.orice obtineti numai cu falsuri si cu minciuni se si vede in realitate ca voi sunteti cei care sunt cercetati penal .voi sunteti echipa de onoare a bocsei.felicitari mai departe tot asa ,si sper ca ajungeti mai repede la zdup!

  17. Anonim 14 septembrie 2012 at 08:14 - Reply

    pentru Geo si anonim 10,31;va recomand sa va inscrieti in clasa I pentru ca ai uitat scrierea in limba romana iar comentariile voastre n-au nici o valoare ,ca voi!

  18. Anonim 14 septembrie 2012 at 08:26 - Reply

    cine sa spinzurat???barou?care?

  19. Anonim 14 septembrie 2012 at 08:46 - Reply

    am impresia ca majoritatea care comenteaza acest articol nu prea ati dat pe la scoala.BAROULE!se spune PRETAT nu APRETAT.

  20. zoly 14 septembrie 2012 at 09:00 - Reply

    Oare ce-i la Bocsa? Orice articol apare despre Bocsa,apar certurile intre postaci!Inseamna ca sunt multe probleme si tensiuni interpersonale nerezolvate intre bocseni. Asa de rai,si in suflete,sunt bocsenii?

  21. Anonim 14 septembrie 2012 at 11:12 - Reply

    IANC GHEORGHE

  22. Anonim 14 septembrie 2012 at 11:37 - Reply

    aa. ianc gheorghe a fost un mare sarlatan care a furat bocsenii cat a vrut el.sa nu-l compatimiti ca nu merita,a facut mult rau credinciosilor,are multe,multe pacate pe care putini oameni din sat le stiu.ar fi trebuit sa mearga din bocsa de cel putin 3 ani de cand a fost dezbracat de hainele preotesti. A vandut biserica greco-catolicilor,celor care numara aproximativ 10 persoane dintre care jumatate sunt veniti din alta parte si care nu au contribuit nici macar cu un leu la construirea acestei biserici.Biserica din bocsa este a celor care au construit lacasul .Nu acuzati preotul ortodocsilor ca nu are nici o vina in toata acesta poveste.toate lucrurile rusinoase create de Ianc s-au perecut inainte de venirea lui Gorgan in bocsa.Preotul greco-catolic sa-si vada de slujbele de la biserica si sa nu mai indraznesca sa se amestece in problemele bisericii. Este un om rau,a dovedit-o prin faptul ca nu lasa nici sa se traga clopotele bisericii cand trebuie pentru ca pe el il deranjeaza, il deranjeaza si stegul de fata biserici,oare nu se teme de dumnezeu,oare cei din satul de unde vine stiul ce fel de preot este si cum se comporta in bocsa

  23. Anonim 14 septembrie 2012 at 11:42 - Reply

    zzz. doamna reporter a provocat acest scandal in presa.la casa parohiala nu a fost nici un taraboi,nu a fost intesata de jandarmi si localnici asa cum a-i scrs ;;doamna jurnalista;;au fost oamenii care si-au facut treaba in urma unei hotarari judecatoresti,nici urma de localnici.nu s-a facut taraboi,totul s-a petrecut asa cum legea a decis.Ianc Gheorghe a stat abuziv in casa parohiala 3 ani de zile fara sa plateasca chirie ,a sfidat pur si simplu credinciosii acestei parohii,datorita lui greco-catoloicii au obtinut dreptul de proprietate a bisericii.

  24. zoly 14 septembrie 2012 at 12:36 - Reply

    Pacatosii de rand pot sta linistiti,ei nu mai incap in iad !!!

  25. Petre lui Toader 14 septembrie 2012 at 14:17 - Reply

    Mai “anonim”-ule de la 11.37, bag sama caci precum lupul din poveste, ti-ai dat limba pe tocila ca sa poti scoate pe gura aia spurcata numai tampenii! Biserica n-a fost vanduta de nimeni ci data proprietarilor ei de drept: cultului greco-catolic. Daca ti-ai ascuti putin si mintea pe tocila, vei afla ca inainte de marele furt al stalinistilor din anul 1948, toti, dar absolut toti romanii acestor meleaguri au fost greco-catolici, iar ei au construit acele mandre biserici care din pacate, in multe localitati ardelene mai stau inca sechestrate de ortodocsi! In cazul bisericii din Bocsa, cea in care este ingropat si marele patriot Simion Barnutiu, s-a facut in sfarsit dreptate, fiind trecuta in administratia adevaratului proprietar! Si apoi sa spunem lucrurillor pe nume: greco-catolicii ii primesc cu toata dragostea pe credinciosii ortodocsi in aceasta biserica, lucru care din pacate nu s-a intamplat atata timp acest sfant lacas era in stapanirea ortodocsilor!
    Iti recomand sa nu mai umbli ca un bezmetic pe acest forum, nascocind fel de fel de bazaconii, scrise, mai bine zis fircalite cu multe greseli de ortografie! Dumnezeu sa-ti deie minte!

  26. geo 14 septembrie 2012 at 17:03 - Reply

    mai ciotorii 2.17. daca esti din bocsa stii bine cine a construit biserica fraiere….a construit-o bunicii nostrii..or fi fost ei catolici dar biserica a ramas a copiilor,a nepotilor,desteptaciune. cu ce sunt de vina copii si nepoti ca s-au nascut ortodocsi si nu doresc sa emigreze dintr-o religie in alta cum au facut altii fraieri. ma intreb ce vor face cei 20 de catolici daca restul bocsenilor vor trece toti la catolici, or sa emigreze in alta religie ipreuna cu popa lor FITZ… GUNOAIE….

  27. geo 14 septembrie 2012 at 17:14 - Reply

    A PLECAT BASTARDUL
    DAR RAMANE GARDUL
    SI-O-SA-L-INBURDAM
    DE EL SA UITAM
    SI-O SA FACEM ALTUL
    UNUL MAI FRUMOS
    CA PRIMARU-NOST
    SA VA SPUN SI VOUA
    VOM FACE-OPAROHIE NOUA
    PENTRU STELIAN
    CA NU E GOLAN.

  28. PT 7.58 14 septembrie 2012 at 17:20 - Reply

    domnule primar am si eu o intrebare. doamna KOTY este tot angajata primariei de are vreme la ora 7.58 sa-si de-a si ea cu parerea pe internet..n-am stiut ca si femeia de serviciu are calculator si birou. HA HA HA.. UIU…IU..CA BINE MI.

  29. PT 7.58 14 septembrie 2012 at 17:31 - Reply

    PT. BAROU primarul
    PT. FLORIN directorul
    PT. VASILE padurarul
    PT. ALIN vice primarul nu trintor ca fostu vice
    PT.SEPTI revizorul
    PT. ceilalti care nu stiu ce functii au dar stiu bine ca toti sunt oameni cu capul pe umeri.
    Va rog sa nu va lasati intimidati de niste HAHALELE si faceti-va treaba in continuare iar pe ei lasati-i sa tot povesteasca ca raman cu povestile,si din cand in cand m-ai aratatile curul sa m-ai poata scrie presa cate ceva. PE EI MA.

  30. PT 7.58 14 septembrie 2012 at 17:37 - Reply

    sa-l pupi in cur pe alin petrule si pe geo.

  31. PT 7.58 14 septembrie 2012 at 17:40 - Reply

    FLORIN i-ai putea lasa sa te pupe si pe tine in vremea cand s-or culege strugurii ca mult iti mai poarta de grija fraierii.

  32. Anonim 14 septembrie 2012 at 18:12 - Reply

    casa aia parohiala e un adevarat focar de infectie….panze de paianjen, sobolani…..jeg…jeg….ma mir cum au putut locui acolo popa cu sfanta de preoteasa…Doamne iarta-ma…..in jegul ala.
    Bravo pt cel de la 5.31 si 5.40!!!

  33. Anonim 14 septembrie 2012 at 18:17 - Reply

    pt bocsenii care comenteaza aiurea-n tramvai aici….sunt curios ce ar trebui sa faca primarul si consiliul local sa va multumeasca pe voi???? daaa, dar sunt si mai curios ce faceti voi pentru satul in care traiti, in afara de faptul ca-l faceti de rusine: faceti de rusine numele de Bocsa, oamenii care traiesc acolo, pe primar si CL. sa va fie rusine …..pentru rusinea pe care o provocati unui sat incarcat de istorie. Chiar nu puteti fii mandri de satul in care traiti???? Trantorilor si betivilor ordinari…..mars la lucru lenesilor, puneti mana si mai munciti si voi nu asteptati sa va faca primarul, vicele si CL tot! gunoaielor de bocseni care comentati aiurea!!!

  34. koty 14 septembrie 2012 at 18:28 - Reply

    cine ma sa faca pt.bocsa cei care au adunat la alegeri 120 de voturi la consilieri ca la primar si-au vandut voturile pe vinul alb din borla..HA HA HA

  35. koty 14 septembrie 2012 at 18:56 - Reply

    doamne ce m-am inbatat
    c-am aflat vestea din sat
    s-o dus iancu de la noi
    si s-o dus incetisor
    de bocsa o s-ai fie dor
    si-o s-ai fie si mai dor
    de dorel si petrisor
    si de cigut si de ea
    si de nana tereza
    si-o sa vina in bocsa iara
    la anu la primavara
    sa m-ai ceara vreo doi bani
    la anu si la multi ani.

  36. radu 14 septembrie 2012 at 19:03 - Reply

    dragi consateni daramati casa aia ca este bantuita de satana si sa faceti alta cu ajutorul DOMNULUI si cu ajutorul primariei. fiti uniti si lasati orgoliile la o parte…. bafta.

  37. Vasile din Curitau 14 septembrie 2012 at 19:23 - Reply

    Fara sa vrea, probabil sub influenta aburilor de palinca, acest viteaz “geo”, isi bate joc de bunicii si strabunicii sai, sictirindu-i si batandu-si joc de religia acestora, cea greco-catolica! Urata treaba din parte unui mucos, nestiutor de carte si istorie! Pune mana si citeste geo si doar apoi vino si spune ce doresti fiindca din interventiile tale se vede ca nu esti decat un scandalagiu si gura spart!

  38. Ilie 14 septembrie 2012 at 19:32 - Reply

    Mai oameni buni: da rau v-o invatat popa vost de ati ajuns sa va certati ca si corturarii!
    Incetati odata cu aceasta tiganie ca ne rad si ciorile! Nu de alta, dar faceti de ras faima localitatii in care a trait Simion Barnutiu!

    • Laurentiu 13 noiembrie 2012 at 18:59 - Reply

      Desigur, te referi la popa din Dersida!

  39. Sofronie 14 septembrie 2012 at 19:36 - Reply

    Pt. Vasile de la7.23:
    Lasati-l in plata domnului pe acest asa zis “geo” fiindca il cunoastem cu totii: ii prost ca drumu tarii si are gura spurcat!

  40. geo 14 septembrie 2012 at 20:24 - Reply

    mucos esti tu ba fraiere asa zis din curitau. bine ca nu te dai iara FLORE CIGHI blegule, iara carte si istorie nu ai de unde sa sti tu cata stiu eu ca n-ai fost la curu meu cand am invatat eu carte.

  41. Anonim 14 septembrie 2012 at 20:41 - Reply

    sa va pupe cancerul pe amandoi

    • Sofronie 15 septembrie 2012 at 23:09 - Reply

      Si pa tine, boule!

  42. postasita 15 septembrie 2012 at 09:34 - Reply

    oare unde sunt cei cu comentariile care il ridicau in slavi pe MARIA SA IANCU or fi plecat cu el definitiv din sat sau so dus sa-l instaleze in noua locuinta..

  43. Anonim 15 septembrie 2012 at 10:21 - Reply

    comuna de betivi

  44. Anonim 15 septembrie 2012 at 10:21 - Reply

    comuna asta intineaza memoria lui Simion Barnutiu. Rusine!

  45. postasita 15 septembrie 2012 at 13:07 - Reply

    cine sunt betivi catolicii sau ortodocsii

  46. Ioan C. 15 septembrie 2012 at 13:43 - Reply

    “La umbra marilor stejari, nu creste iarba”. Din pacate, va ca nici mincea nu prea creste pe locurile sfintite de umbra marelui Simione Barnutiu.

  47. Anonim 15 septembrie 2012 at 16:44 - Reply

    corect ESCROC nu excroc

  48. Anonim 16 septembrie 2012 at 08:09 - Reply

    boii din Bocsa continua sa impunga

  49. oaiea 16 septembrie 2012 at 11:52 - Reply

    BEEEEEEEEEEEEEE .BEEEEEEEEE

    bea iancule bea palinca facuta in curtea parohiei.

  50. sonii 16 septembrie 2012 at 11:58 - Reply

    rog pe BOROU sa faca un chef mare cuocazia plecarii lui IANCU..

  51. iiiii 17 septembrie 2012 at 11:03 - Reply

    oameni buni, trebuie sa apara mai multe comentarii care sa indrume spre IMPACAREA PARTILOR. O BISERICA SI O CASA POATE FI FACUTA DIN TEMELII. ASA E LUMEA – ACUM TREBUIE MAI MULTE BISERICI- SA LE FACEM SI SA NU CARTIM ASA MULT.

  52. Sofronie 18 septembrie 2012 at 19:45 - Reply

    Nicolae Iorga – “Sate si preoti in Ardeal”
    „Din umilinta lui Atanasie a iesit mântuirea noastra! Fara unirea în credinta cu Roma, nu erau scoli mari din strainatate pentru ucenicii romani, aspri in ale învataturii, nu era mai ales, acea mare scoala pentru inima poporului nostru, care a fost Roma insasi!”

  53. Patriotul 20 septembrie 2012 at 13:04 - Reply

    Io zic intai sa dam Ardealul la unguri si apoi bisericile la greco-catolici si atunci ne-am aranjat.

    • Vasalica pt "patriotul" 21 septembrie 2012 at 13:50 - Reply

      In privinta ideii tale cu Ardealul, eu zic ca mai intai ar fi bine sa te internezi putin la corhaz ca sa te tomnesti la minte, asta in cazul ca ai putina ramasita de creer! Iar in ceeace priveste retrocedarea bisericilor furate de ortodocsi de la grec-catolici, desigur, s-ar face un act de dreptate!

  54. janos 21 septembrie 2012 at 15:51 - Reply

    S-ar face un act de dreptate si in prvinta Ardealului! Atunci ar fi si vasilica cu minte tomnita!

  55. ioane racului 21 septembrie 2012 at 16:57 - Reply

    ba voi nu stiti ca nu s-o furat nici o biserica, eu stiu ca ce-i ce fura merg la parnae,
    Comunistii pe vremuri au dat ordin ca de maine toata lumea va fi ortodoxa si asa a fost ,c-a si cum ar zice BASESCU de maine toata lumea sa fie catolica si atunci nu ar m-ai fi atata ura intre FARISEII. oare astia de la catolici isi fac cruce cu mana stanga,

  56. ioane racului 21 septembrie 2012 at 17:10 - Reply

    HOT AM FOST SI DE-AS PUTEA
    V-AS FURA BISERICA
    SI AS DA-O NUMA LOR
    NUMA ORTODOCSILOR
    SI-AR M-AI FI INCA CEVA
    AR FI B-AI CU BASCULA
    C-ARAMANE I-AR SOMER
    SI-A AJUNGE TEMNITER
    SI VOR MERGE CHIAR CU EL
    FITZ, PETREA SI CIGUTEL.

  57. Gavrila 25 septembrie 2012 at 18:20 - Reply

    Ioane, Ioane! Ti se cam impoulica limba in gura cande te dai versificator! Sezi mai bine pe couru-ti si taca-ti fleasca!

  58. Anonim 28 septembrie 2012 at 08:28 - Reply

    căt rău a făcut acest cighi şi primarul moldovan tuturor specialiştilor din comună,înainte de 1989,nu se poate descrie în cuvinte.Dădeau amenzi tuturor celor care nu erau comunişti şi securişti ca ei.Pentru aceşti bani luaţi pe nedrept,familia lor trebuie să plătească un tribut.cighi flore=un impostor şi un escroc

  59. Puscas 5 octombrie 2012 at 07:14 - Reply

    Cunosc situaţia din Bocşa foarte bine, dat tot scandalul a pornit de la 20 de persoane care sunt de religie Greco-Catolică.
    Îl ţineţi pe Iancu în spate, cu toate că pe mulţi v-a înjurat asa preot cum a fost.
    Cu Barou ce aveţi. Voi l-aţi ales şi cred că aţi făcut bine, se vede că e om gospodar.
    Şamşudan a fost o grămadă de ani primar şi nu a făcut nimic.

  60. Iuliu 8 octombrie 2012 at 16:18 - Reply

    Vorbesti cu pacat mai puscasule, dand vina pe greco-catolici! Eu zic, ca acesti oameni au fost prea cuminti si sunt un exemplu pentru toti ceilalti! Ia aminteste-ti tu cum isi bateau joc de acesti credinciosi unii ortodocsi fundamentalisti, interzicandu-le sa se roage in Biserica lor, sechestrata de comunisti in 1948 si data spre folosinta …ortodocsilor, care, culmea ironiei, nu existau nici de samanta prin partile noastre! Ortodoxia a fost adusa si impusa cu forta de catre muscalii “eliberatori” ai lui Stalin, iar parintii vostri, bunicii au fost trecuti la noua religie sub amenintarea baionetelor! Cine era contra sau avea ceva impotriva, era trimis repejor in temnitele de la Sighet, Aiud sau Canal! Acum, dupa ce ne-am scuturat de acel spurcat regim al terorii si greco-catolicii au fost repusi in drepturi, ar fi bine sa meditam mai mult asupra nedreptatilor si batjocurei la care au fost supusi stramosii nostri, mari patrioti si iubitori de Tara! Iar daca Legea a facut, e drept cu mare intarziere, dreptate in privinta Bisericii de la noi din comuna, restituind-o adevaratilor proprietari, care au consimtit sa-i primeasca cu toata dragostea pe fratii lor ortodocsi in Casa Domnului, ar fi bine sa ne abtinem in a mai incita spiritele si a participa la o confruntare fratricida intre credinciosi! Deocamdata insa, din pacate, incepand “de la vladica si pana la opinca”, adica de la Episcopie si pana la popa din sat, nu se constientizeaza cat de daunator si nefolositor este acest razboi al ocarei si etichetarilor de tot felul!

  61. nae 13 octombrie 2012 at 17:29 - Reply

    Marele roman Simion Barnutiu,este greco-catolic !!!

  62. Dumitra 16 octombrie 2012 at 14:12 - Reply

    Bineinteles ca acest mare om al romanilor ardeleni a fost greco-catolic! De altfel, pana in anul 1948, cand la ordinul rusilor a fost interzisa Biserica Unita cu Roma, Greco-Catolica, majoritatea romanilor ardeleni erau de aceasta religie! Marea nedreptate ce s-a facut in acel an fatidic, cand romanii nostri au fost trecuti cu forta la ortodoxie, ca sa aiba aceeasi religie cu rusii “eliberatori”, cand au fost confiscate toate bunurile si trecute in patrimoniul ortodocsilor, iar cei ce se impotriveau erau trimisi in temnita, a facut ca aceasta biserica sa strabata o perioada foarte dificila in existenta ei, devenind pe drept cuvant o Biserica-Martir! Din pacate, nici astazi, in plina democratie, aceasta biserica este inca vaduvita de redobandirea bunurilor furate atunci, iar credinciosii ei continua si astazi sa fie tinta unor rafuieli si sicanari din partea ortodocsilor.

  63. ,,un om necajit de soarta vietii,, 26 octombrie 2012 at 23:42 - Reply

    Santeti niste inculti toti cei care a-ti lasat comentarii ,la adresa primarului si a preotului ,sa nu mai vorbesc de gramatica pe care o folositi ,vai de capul vostru ,va corectati unii pe altii cu ,,alte greseli ,,asta-i purul adevar ,pentru care ,nu mi-am gasit un post in invatamant ,deoarece am fost repartizata departe ,de Lompirt ,si aici au ramas cei care nu cunosc ca singura religie ,a fost si ramane greco catolica ,ortodoxia ,au infiintat-o sovieticii ,impertinentilor ,de cand e lumea si pamantul a existat o singura religie ,cea catolica ,numai comunismul ne-a facut sa fim ortodocsi,iar in privinta preotilor ,sa-i lasam in voia lui Dumnezeu ,deoarece ar trebui sa va puneti un pic in locul lor sa vedeti cat e de bine si frumos sa fii preot ,si sa tii toate cele preotesti ,apropo ,in bocsa cine e profesor de geografie si lb romana ,sant titulari nu?

    • Anonim 5 decembrie 2012 at 09:56 - Reply

      incult esti tu prietene. nu au existat catolici si ortodocsi pana in anul 1054 toti erau crestini, cand biserica crestina s-a rupt in doua (MAREA SCHISMA). apusul si-a luat numele de catolic (au zis ei ca sunt biserica universala, catolic=universal), aparand religia catolica, iar rasaritul denumirea de ortodox (ortodox= credinta cea adevarata, cea dreapta).
      comunistii au aparut muuuult mai tarziu.

  64. in atentia greco-catolicilor frustrati 5 decembrie 2012 at 10:06 - Reply

    tot spuneti ca v-au trecut comunistii sau mai stiu eu cine la ortodoxie. dar cand a venit maria tereza cu generalul bucov si v-a obligat ca din ortodocsi sa deveniti catolici? ce spuneti? atunci nu au fost pierderi de vieti, biserici distruse etc. s-a facut acest compromis caci astfel bisericile foste ortodoxe ar fi avut steaua sau cocosul in loc de cruce pe turla.
    de ce nu v-ati facut catolici, nu greco catolici, de ce greco= greci, pt ca grecii sunt ortodocsi, de aceea s-a pastrat LITURGHIA ortodoxa, plus celelalte slujbe, doar inchinarea la PAPA a fost ceea ce s-a dorit de la ROMA.
    asa ca pana la a mai arunca cu pietre in ortodocsi, invatati istorie sa vedeti cum ati aparut, si nu pomeniti tot anul 1948, vorbiti si de anii 1700 cand s-a trecut fortat la CATOLICI, acea UNIRE FORTATA cu Roma.

  65. racutu 5 decembrie 2012 at 22:50 - Reply

    bravo domnu de la 10.06.vad ca este si cineva care cunoaste istoria religiilor,dar sa stii ca acele pers. care au scris comentariile impotriva ortodoxilor nu au nici o treaba cu religia,ci au treaba cu primaru si de ura scriu comentarii contra ortodoxilor, ca stiu si sunt din bocsa.si stiu prea bine ca LUCACI, DOBISCA ,POPIT ,IULITA ,DULCICA.etc..nu au internet ca sa scrie comentarii..sunt altii care sa scrie cei care au vrut sa puie primar ungur numai ca nu le-a reusit,ca lumea din sat 98% ORTODOCSI nu se uita dupa povesti…scuzati-mi literatura..

  66. iancu 5 decembrie 2012 at 23:04 - Reply

    HOP CA VINE IARA MOSU
    CU VOTURI SA UMPLE COSU
    USL..UL LA PUTERE
    MANCAM MICI
    SI VOM BEA BERE
    SI VOM MERGE-ACOLINDA
    FARA ELENA UDREA
    SI VOM COLINDA TOT SATU
    CU PRIMARU IMPARATU.

  67. Anonim 12 decembrie 2012 at 14:49 - Reply

    DOAR DOUA VORBE ,,ASAI ROMANUL,,

  68. cornel 30 decembrie 2012 at 16:21 - Reply

    citind comentariile am ramas profund impresionat.Eucred ca ar fi in avantajul credinciosilor ca aceste litigii sa fie comentate de oameni cu stiinta in istorie ,analisti poate pe postul trinitas .Ma intreb si eu ca omul,oare cum ar reactiona un credincios daca duminica in loc de o cazanie prestabilita ar fi dezbatuta o asemenea tema ?tema in comunitate fiind in ardeal mai ales de mare actualitate.Eu cred -ar fi un pas inainte spre impacare sufleteasca a omului.

Lasa un Raspuns »