Pana in 6 octombrie: Elevii si studentii trebuie sa depuna adeverinte de scolarizare pentru a primi pensia de urmas

Magazin Salajean 18 septembrie 2009 0

Pana in 6 octombrie: Elevii si studentii trebuie sa depuna adeverinte de scolarizare pentru a primi pensia de urmas

Elevii si studentii trebuie sa se prezinte, pana cel tarziu in data de 6 octombrie, la Casa Judeteana de Pensii (CPJ) Salaj daca vor sa mai primeasca pensie de urmas. Reprezentantii institutiei anunta ca elevii care au implinit 16 ani si isi continua studiile intr-o forma de invatamant organizata conform legii trebuie sa aduca la inceputul fiecarui an scolar o adeverinta eliberata de institutia de invatamant, document prin care se face dovada continuarii studiilor. Data limita de depunere a adeverintelor este 6 octombrie. Studentii aflati in aceeasi situatie pot depune adeverinte la CJP Salaj in perioada 1-6 octombrie. In situatia in care adeverintele nu sunt prezentate in termenele de mai sus, pensia de urmas va fi retinuta, urmand sa fie deblocata dupa prezentarea adeverintelor. Acestea vor fi depuse impreuna cu un cupon de pensie sau o copie dupa decizia de pensionare, o copie xerox a buletinului sau a cartii de identitate si, pentru studentii care urmeaza cursurile in strainatate, o traducere legalizata a adeverintei. Urmasii care realizeaza venituri pro-fesionale trebuie sa prezinte si o adeverinta de salariat eliberata de unitatea angajatoare care sa men-tioneze data angajarii si cuantumul salariului. De asemenea, elevii si studentii care urmeaza cursuri la seral, fara frecventa ori invatamant la distanta trebuie sa prezinte si o declaratie pe propria raspundere ca nu primesc somaj si nu realizeaza venituri din activitati profesionale mai mari de un sfert din salariul mediu brut pe economie pentru anul 2009, respectiv 423 de lei. Depunerea documentelor se face la ghiseul numarul 4 Pensii si alte drepturi de asigurari sociale, in zilele de luni, miercuri, joi si vineri, intre orele 8:00 si 16:00.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »