O tânără din Cehu Silvaniei, adoptată în SUA, își caută părinţii naturali

Andreea Vilcovschi 17 mai 2017 3
O tânără din Cehu Silvaniei, adoptată în SUA, își caută părinţii naturali

Lia Maria Lăcătuş are 31 de ani, este originară din Cehu Silvaniei şi locuieşte în Statele Unite ale Americii. Din dorinţa de a-şi găsi familia biologică, ea a apelat la cei care administrează pagina de Facebook “The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României”, creată special pentru copiii daţi spre adopţie în anii ’90 în străinătate şi care acum îşi caută părinţii naturali.
Abandonată de cei care i-au dat viaţă, Lia a crescut până la vârsta de 10 ani în Centrul Social Multifuncţional Cehu Silvaniei, când a fost adoptată de o familie din Statele Unite ale Americii. Acum, ea vrea să îşi cunoască părinţii biologici.
“Vă rog să mă ajutaţi să îmi găsesc familia. Numele meu românesc a fost Lăcătuş Lia Maria, sunt născută la data de 1 noiembrie 1986, în Cehu Silvaniei. Până în anul adopţiei am fost internată în Casa de copiii din Cehu Silvaniei. Viaţa mea s-a schimbat în 1996, când am fost adoptată de către o minunată familie din S.U.A. Din actele de adopţie am următoarele informaţii. Numele părinţilor biologici sunt: Lăcătuş Doiniţa – mama, născută în anul 1963 şi Ghemant Petru – tatăl, născut în anul 1958. Fraţii şi sora mea se numesc: Lăcătuş Cornel, Lăcătuş Petru Teodor, Ghemant Victor, Lăcătuş Claudia. În momentul adopţiei ei locuiau cu părinţii biologici. Sper mult să am informaţii importante de la voi şi vă rog să distribuţi postul meu în România. Vă mulţumesc la toţi!”, a transmis ea, pe pagina de Facebook.

Comentarii

comments

3 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 17 mai 2017 at 10:29 - Reply

    is nebunii la cap americanii astia!

  2. Anonim 17 mai 2017 at 20:22 - Reply

    Cum am deschis página,team recunoscut.am citit articolu,sper din suflet sa reusesti ceea ce iti doresti.pt informatii sti unde sa le gasesti.eu din contra nam cum sami gasesc sora ce si ea o fost adoptata in italia.nu stiu daca ii vie sau moarta.

  3. susana 17 mai 2017 at 21:47 - Reply

    offff,sper sa nu fii dezamagita si sa suferi din nou,dar si la gradinia unde muncesc avem copii adusi de le centrul de plasament Cehul Silvaniei si la unul din copilasi i-am gasit parintii,i-am adus sa-si vada copilul abandonat la spital si preluat de stat ,I-am rugat sa-l viziteze la gradinita sau centrul de plasament ca sa-i stie de parinti si sa-si cunoasca ceilalti frati mici si mari din gradinita si scoala,dar n-au mai revenit,si copilasul are o suferinta care se manifesta emotional negativ.

Lasa un Raspuns »