O parte din taximetriştii zălăuani sunt supărați pe Primărie

 

Pe adresa redacţiei a sosit ieri o sesizare semnată „Taximetriştii oneşti probabil păcăliţi de Primărie”, o scrisoare prin care suntem rugaţi să-i sprijinim pe şoferii de taxi din Zalău în rezolvarea unei probleme cu care se confruntă de luni bune. „Taximetria din Zalău, piraterie sau şmecherie?”, se întreabă o parte din taximetriştii zălăuani. „Anul trecut, Primăria Zalău ne-a somat în scris pe toţi taximetriştii care deţineam autoturisme mai vechi de zece ani ca în decurs de şase luni să achiziţionăm maşini mai noi, precizând că până atunci nu mai putem efectua activitatea de taximetrie, urmând ca cei care nu se conformează aceştei somaţii să piardă licenţa de taxi şi „bulina”. O bună parte din noi s-a conformat acestei decizii, investind bani mii de euro în autoturisme care să corespundă cerinţelor. Au trecut nu doar şase luni ci un an de atunci şi un număr destul de însemnat de colegi cu pile continuă să lucreze în mod ilegal considerându-ne pe restul, mai proşti” scriu taximetriştii. Aceştia aruncă vina pe autorităţi spunând că nu este corect ca Primăria, RAR-ul şi Poliţia să nu ia măsurile care se impun, de vreme ce somaţia este, firesc, valabilă pentru toţi taximetriştii. Prin urmare, cei care practică activitatea de taximetrie şi au în dotare maşini mai vechi de zece ani, conform somaţiei Primăriei, nu ar mai putea să-şi desfăşoare activitatea în condiţii legale.

Dacă arunci o privire în staţiile de taxi din Zalău, ce-i drept, autoturismele pe care le vezi nu par să aibă o vechime mai mare de zece ani însă fireşte, acest lucru nu-l poţi stabili cu exactitate, doar cu privirea. Astfel încât, cei abilitaţi să execute astfel de controale, ar trebui, chiar dacă spun că deja le-au efectuat, să le reia, ne gândim că cei care ne-au sesizat nu vorbesc doar din auzite. Am stat de vorbă cu câţiva taximetrişti din staţiile situate în Brădet şi cea din centru, de la Ceas. Doi dintre ei aveau maşini vizibil noi, ambele de fabricaţie germană, cu ani de producţie 2010 respectiv 2008. Ne-au confirmat faptul că există şi maşini mai vechi de zece ani în trafic, însă cazurile nu ar fi, totuşi, prea multe. Şoferii ne-au spus că „da, sunt câteva” şi că de multe ori acestea ies pe traseu la orele serii sau noaptea şi nu pot fi văzute foarte des staţionând. Un alt şofer care deţine un autoturism de producţie autohtonă, ne-a spus: „Ne chinuim cu munca de taximetrie în Zalău. Banii pe care îi strâng cu greu, îi dau pe cealaltă parte, pentru taxe, piese, reparaţii şi ceea ce înghite maşina. Nu e o muncă din care să te îmbogăţeşti. De maşini vechi eu n-am auzit şi oricum, ştiu că mereu clientul va alege o maşină care arată bine şi care se vede că nu e veche. Maşina mea oricum nu e mai veche de zece ani, asta pot să vă spun sigur. Şi după cum puteţi vedea, merge foarte bine”, ne-a spus şoferul.

Primăria Zalău a răspuns solicitării noastre printr-un comunicat nu foarte concret, spunând că s-au efectuat şi se efectuează în continuare controale în rândul taximetriştilor însă, cel puţin până acum, nu au fost depistate astfel de situaţii. Mai mult decât atât, autorităţile zălăuane spun că cei care au solicitat deja prelungirea licenţelor însă nu au îndeplinit această condiţie, de a avea în dotare un autoturism cu o vechime care să nu depăşească zece ani, nu au mai primit licenţa de taximetrie.

În comunicatul Primăriei se arată : „Articolul 11 alin. (5) din Legea nr. 38 din 2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare prevede că o autorizaţie taxi sau o copie conformă, deţinută pentru un autovehicul, se va prelungi, la cerere, pentru 5 ani, cu menţinerea obligatorie a aceluiaşi număr de ordine, numai dacă la data cererii sunt îndeplinite, după caz, cumulativ următoarele condiţii: autoturismul pentru care s-a solicitat prelungirea autorizaţiei taxi sau a copiei conforme nu depăşeşte vechimea de 10 ani de la data fabricaţiei şi este deţinut cu titlu de proprietate sau în temeiul unui contract de leasing. Taximetriştilor, ale căror autoturisme depăşeau vechimea de 10 ani de la data fabricaţiei, la data solicitării prelungirii autorizaţiilor taxi, nu li s-a acordat prelungirea, deci nu pot practica activitatea de taximetrie. Totuşi, s-a acordat o perioadă de şase luni de la data solicitării, pentru achiziţionarea unui autoturism corespunzător pentru activitatea de taximetrie, înainte de a li se retrage autorizaţiile taxi. Primăria Municipiului Zalău, prin Serviciul Monitorizare Servicii Comunitare deUtilităţi Publice, are ca atribuţii organizarea şi monitorizarea serviciului public detransport în regim de taxi. Primăria Municipiului Zalău emite autorizaţii pentru executarea serviciului public de transport persoane/bunuri în regim de taxi şi autorizaţii taxi. Primăria Municipiului Zalău a efectuat şi efectuează in continuare, prin Serviciul Monitorizare Servicii Comunitare de Utilităţi Publice şi prin Direcţia Corp Control, controalele în staţiile de aşteptare taxi, însă aceşti taximetrişti nu au fost identificaţipracticând activitatea de taximetrie. În cazul surprinderii practicând activitatea de taximetrie, ei pot fi sancţionaţi cu retragerea autorizaţiilor taxi” spune Primăria. Sigur că este în avantajul autorităţilor, al clienţilor şi al oraşului, în general, ca taximetriştii să iasă pe traseu cu autoturisme care să corespundă şi tehnic dar şi vizual, unor standarde normale şi demne de un municipiu, însă acest lucru presupune din partea patronilor sau a şoferilor, pe lângă onestitatea şi respectul faţă de firmă, client sau ceilalţi colegi, un efort financiar suplimentar.

Am primit totodată, numeroase telefoane la redacţie, în care şoferii ne rugau insistent să facem referire şi la activitatea de taximetrie „pirat”, care, după spusele acestora, este des practicată cu precădere la periferia municipiului Zalău, intrările şi ieşirile din oraş, gară şi alte zone mai puţin „expuse”. 

Nu rămâne decât ca Primăria să-şi înteţească controalele, iar dacă rezultatele vor avea acelaşi răspuns pentru cei care sunt nemulţumiţi de această posibilă situaţie, pot veni cu exemple concrete în atenţia organelor de control; ne gândim că într-o asemenea situaţie, n-ar mai funcţiona nici pilele şi nici „telefoanele”, dacă lucrurile stau aşa cum se arată în scrisoarea primită la redacţie.

3 Thoughts to “O parte din taximetriştii zălăuani sunt supărați pe Primărie”

  1. […] Pe adresa redacţiei a sosit ieri o sesizare semnată „Taximetriştii oneşti probabil păcăliţi de Primărie”, o scrisoare prin care suntem rugaţi să-i sprijinim pe şoferii de taxi din Zalău în rezolvarea unei probleme cu care se confruntă de luni bune. „Taximetria din Zalău, piraterie sau şmecherie?”, se întreabă o parte din taximetriştii zălăuani. „Anul trecut, Primăria Zalău ne-a somat în scris pe toţi taximetriştii care deţineam autoturisme mai vechi de zece ani ca în decurs de şase luni să achiziţionăm maşini mai noi, precizând că până atunci nu mai putem efectua activitatea de taximetrie, urmând ca cei care nu …mai multe stiri […]

  2. […] Pe adresa redacţiei a sosit ieri o sesizare semnată „Taximetriştii oneşti probabil păcăliţi de Primărie”, o scrisoare prin care suntem rugaţi să-i sprijinim pe şoferii de taxi din Zalău în rezolvarea unei probleme cu care se confruntă de luni bune. „Taximetria din Zalău, piraterie sau şmecherie?”, se întreabă o parte din taximetriştii zălăuani. „Anul trecut, Primăria Zalău ne-a somat în scris pe toţi taximetriştii care deţineam autoturisme mai vechi de zece ani ca în decurs de şase luni să achiziţionăm maşini mai noi, precizând că până atunci nu mai putem efectua activitatea de taximetrie, urmând ca cei care nu Sursă știre […]

  3. tutankhamon

    Cel mai m,are pret pe km.din tara.S-o lase mai moale.

Leave a Comment