Noul sistem de deduceri personale de bază a intrat în vigoare:   Ambii părinţi vor beneficia de deduceri salariale pentru copii

Noul sistem de deduceri personale de bază, aplicabil pentru veniturile obşinuite din activitatea salarială de bază a fost publicat în Monitorul Oficial. Persoanele cu salarii de până la 3.000 de lei vor avea venituri mai mai în acest an, deducerea personală de bază, adică suma din salariu care se scade înainte de aplicarea impozitului de 16 la sută, creşte cu valori cuprinse între 50 şi 150 de lei faţă de cele care au fost aplicate anul trecut. Deducerile sunt acordate regresiv, în funcţie de salariu astfel încât cu cât venitul brut salarial este mai mare, cu atât deducerea este mai mică.

Deducerile se aplică doar celor cu salarii brute mai mici de 3.000 de lei. Deducerile pentru cei care înregistrează venituri mai mici din salarii, de până la 1.500 de lei brut lunar, sunt cuprinse între 300 de lei, pentru persoanele care nu au copii în întreţinere, sumele crescând corespunyător numărului de copii din familie: 400 de lei pentru un copil, 500 de lei pentru doi copii, 600 de lei pentru cei cu 3 copii, şi 800 de lei pentru cei care au patru sau mai mulţi copii.

Fiecare dintre cei doi părinţi ai copilului aflat în întreţinere va beneficia de deducerea personală. Până acum, deducerea personală pentru copilul aflat în întreţinere se acorda unui singur părinte, părintele cu venitul cel mai mic fiind, evident, cel care beneficia de aceasta.

One Thought to “Noul sistem de deduceri personale de bază a intrat în vigoare:   Ambii părinţi vor beneficia de deduceri salariale pentru copii”

  1. serj

    Lege stupida
    In acest caz o persoana cu 2 copii care are brut 2999 Ron va castiga mai bine ca una cu 2 copii dar brut de 3001 Ron.
    Deducerea personala ar trebui sa existe fara a impune limita superioara la salariu. Asta daca vrem sa fie toti egali

Leave a Comment