Niciun leu pentru bisericile de lemn distruse de furtună

Cele 1,6 milioane de lei pe care Guvernul le-a alocat Sălajului, săptămâna trecută, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de furtuni sunt destinate pentru achitarea cheltuielilor urgente necesare pentru realizare de reparaţii şi refaceri la unităţi spitaliceşti, dispensare, instituţii de învăţământ, sedii de primării, posturi de poliţie, cămine culturale, unităţi de pompieri, monumente istorice ori baze sportive.

Pe lista publicată în Monitorul Oficial se răgesesc 30 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ: Consiliul Judeţean Sălaj, Zalău, Jibou, Mirşid, Fildu de Jos, Horoatu Crasnei, Ip, Cizer, Hida, Letca, Dragu, Zalha, Agrij, Gîlgău, Bălan, Poiana Blenchii, Nuşfalău, Românaşi, Şimişna, Ileanda, Sînmihaiu Almaşului, Someş Odorhei, Vîrşolţ, Crişeni, Lozna, Cristolţ, Surduc, Rus şi Almaşu. Cei mai mulţi bani vor ajunge în Ileanda – 313.000 de lei, pentru refacerea Primăriei, a Căminului Cultural, a Liceului Tehnologic, şi a sediului Gărzii ISU.

Reşedinţa de judeţ a primit 236.000 de lei, pentru refacerea Liceului Pedagogic „Gheorghe Şincai”, Liceul de Artă „Ioan Sima”, Şcoala Gimnazială „Iuliu Maniu”, Colegiul Naţional „Silvania”, Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul”, Liceul Sportiv „Avram Iancu”, Grădiniţa cu program normal nr. 8, Grădiniţa cu program normal „Pinochio”, Grădiniţa cu program normal „Ion Creangă”, Clădirea Transilvania şi Casa Municipală de Cultură.

La Creaca vor ajunge 171.000 de lei, destinaţi refacerii Şcolii Primare Lupoaia, Şcolii Gimnaziale Creaca, Şcolii şi Grădiniţei Borza, Şcolii Generale Jac şi Postului de Poliţie Creaca. Alţi 111.000 de lei vor fi viraţi în conturile comunei Cristolţ, unde au suferit pagube Căminul Cultural Văleni, Şcoala Gimnazială Cristolţ, Şcoala Primară Poiana Onţii şi Şcoala Generală Văleni, în timp ce pentru Hida s-au alocat 109.000 de lei, necesari refacerii Grădiniţei Hida, Căminul Cultural Hida, Centrul Medical, Sala de Sport Hida, Căminul Cultural Racîş, Şcoala Primară Racîş, Căminul Cultural Baica, Şcoala Primară Stupini şi Şcoala Trestia.
Celelelate comune s-au ales cu sume cuprinse între 1.000 (Crişeni) şi 93.000 de lei (Românaşi). Consiliul Judeţean Sălaj a primit 77.000 de lei, pentru refacerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău şi a Centrului de Asistenţă Socio-Medicală Ileanda.

Alţi 47.000 de lei au fost direcţionţi pentru repararea sediilor de poliţie din judeţ pe care furtuna şi-a lăsat amprenta: IPJ Sălaj şi posturile din Gîlgău, Surduc, Ip, Fildu de Jos, Românaşi, Sînmihaiu Almaşului, Ileanda, Letca, Şimişna, Bobota, Zimbor, Hida, Dragu şi Lozna.
Guvernul a alocat bani şi pentru refacerea unor biserici din ţară, prin Secretariatul General al Guvernului, însă niciun lăcaş de cult din Sălaj nu a fost cuprins în lista finală. Şi asta în ciuda faptului că două biserici de lemn, ambele monumente istorice, au fost lovite de furia naturii.

Reprezentanţii Prefecturii Sălaj au transmis, însă, o adresă către SGG, prin care solicită 17.000 de lei plus TVA pentru intervenţii de urgenţă şi punerea în siguranţă a Bisericii de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Poarta Sălajului, precum şi 345.000 de lei plus TVA pentru restaurare, proiectare şi executare lucrări la acelaşi lăcaş de cult. Pentru reabilitarea Bisericii de lemn de la Lozna cererea vizează 230.000 de lei plus TVA. „Am transmis solicitarea noastră şi aşteptăm răspunsul”, ne-au declarat oficialii Prefecturii.

2 Thoughts to “Niciun leu pentru bisericile de lemn distruse de furtună”

  1. Anonim

    Hai Petroniu sa-ti vedem…barba cea vopsita dai si tu ceva???

  2. Anonim

    Banii romanilor au fost bagati in cur la popi, de unde si pentru bisericile daramate ?

Leave a Comment