Nereguli la bijuteriile şi casele de amanet sălăjene!

Magazin Salajean 20 mai 2011 0

Nereguli la bijuteriile şi casele de amanet sălăjene!

Cinci magazine de bijuterii şi case de amanet din judeţul Sălaj au fost verificate, luna trecută, dacă respectă prevederile legale la comercializarea bijuteriilor din metale şi pietre preţioase. Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au depistat nereguli la toate aceste unităţi controlate, aplicând în total nouă sancţiuni contravenţionale.

Potrivit directorului Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Sălaj, Claudiu Silaghi, la patru operatori economici au fost găsite la comercializare diferite bijuterii la care marcajul era ilizibil sau aplicat necorespunzător. Mai precis, marca de titlu şi cea de garanţie proprie nu putea fi identificată. Au fost oprite astfel, temporar, de la comercializare 235 de grame de obiecte din metale preţioase în valoare de 9.200 de lei. La alţi doi operatori economici, comisarii au descoperit că informaţiile oferite pe bonul de comandă erau incomplete, fiind trecută valoarea totală a reparaţiei, fără specificaţiile: lipire, curăţare, adăugare etc. Neafişarea preţurilor la unele produse sau a tarifelor de reparaţii sunt nereguli depistate la trei operatori economici, a declarat Silaghi.

Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate trei amenzi în valoare totală de 9.000 de lei şi şase avertismente. Potrivit sursei menţionate anterior, în cadrul controlului au fost verificate bijuterii şi alte obiecte preţioase în valoare de peste un milion de lei.

Comisarii CJPC atenţionează că bijuteriile trebuie să aibă aplicate marca de titlu, marca de garanţie proprie şi marca de certificare. Astfel, marca de titlu, diferită în funcţie de conţinutul de metal preţios, exprimat în miimi, potrivit titlurilor legale din România, este de: 375, 500, 585, 750, 833, 900, 916, pentru aur şi de 999 pentru aur fin. Pentru argint, marca de titlu este: 750, 800, 875, 916, 925, iar pentru argint fin de 999.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »