Modernizarea Uzinei Electrice, in chinurile licitatiei

Magazin Salajean 16 iulie 2007 0

Modernizarea Uzinei Electrice, in chinurile licitatiei Iesirea vicepresedintelui executiv al TenarisSilcotub, Paolo Bassetti, pe tema licitatiei organizate de Primaria Zalau in vederea desemnarii firmei de consultanta care va intocmi strategia de investitii pentru modernizarea SC Uzina Electrica Zalau SA, are o explicatie. Printr-un memorandum incheiat cu Primaria Zalau, TenarisSilcotub, Michelin Silvania si Rominserv s-au angajat sa sponsorizeze costurile consultantei, dupa cum ne-a informat directorul Uzinei, Viorel Marian. Asta inseamna, zicem noi, ca ar exista clar un interes pentru ca firma castigatoare a licitatiei sa iasa in concordanta cu cei care platesc. Vom vedea, fireste, cum vor decurge lucrurile, de nu cumva si aceste iesiri fac parte dintr-o anumita strategie de comunicare publica.

Prin Biroul de Presa al Primariei Zalau am aflat ca licitatia cu pricina a avut loc in data de 19 iunie 2007 si ca au participat doua firme. Iar comisia de licitatie analizeaza propunerile prezentate. Am mai aflat ca primarul Radu Capilnasiu a cerut membrilor Comisiei sa fie atenti la verificarea, evaluarea, fundamentarea si luarea deciziei.

Contre Bassetti – Capilnasiu

Paolo Bassetti, vicepresedintele executiv al TenarisSilcotub, in interviul aparut in Magazin Salajean din 5 iulie a.c., a declarat: Dintre firmele care au depus oferte la licitatie, este una de avocatura, foarte bine conectata din punct de vedere politic, iar al doilea ofertant este de natura foarte tehnica. Acest proiect este tehnic prin definitie. Asa ca Zalaul va trebui sa aleaga intre o oferta politica si una tehnica. Daca va fi selectata oferta tehnica, in opinia mea, proiectul de modernizare ar putea fi demarat imediat. Daca acest proiect va fi dat acestei firme de avocatura, bine conectate politic, stim cu totii in ce stare va ajunge acest proiect. In replica, primarul Radu Capilnasiu a afirmat: Aceasta declaratie facuta inainte de a fi decisa achizitia acestui serviciu de catre Primaria Municipiului Zalau, cu regret trebuie sa spun ca e nelalocul ei, atata vreme cat Comisia nu-si incheiase lucrul.

Speculatii, pentru viitoare analize

Interesul marilor companii salajene pentru proiectul de modernizare al SC Uzina Electrica Zalau SA este firesc, atata vreme cat CET ar putea furniza energie electrica la costuri atractive pentru societatile de pe platforma industriala a municipiului, si nu numai. Daca este adevarat si ceea ce spunea Bassetti luna aceasta, si anume ca noi am lucrat intensiv incercand sa convingem primaria sa relanseze Uzina Electrica si ca am propus o schema potrivit careia Uzina Electrica trebuie modernizata de zalauani, pentru zalauani, iar daca va rezulta un exces sa fie exportat, ar fi destul de clar ca acest interes al marilor companii salajene nu este unul de fatada. Costurile energiei electrice sunt tot mai mari, iar o solutie locala, ieftina, de furnizare de energie, ar reprezenta o mana cereasca. Sa asteptam insa evolutia evenimentelor, si dupa ce mai multe planuri ale municipalitatii pentru CET au dat chix, din diferite cauze. Vom reveni, fireste, la momentul potrivit.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »