Ministrul Muncii, Paul Pacurar, indeamna electoratul sa mearga la referendum

Magazin Salajean 21 noiembrie 2007 0

Ministrul Muncii, Paul Pacurar, indeamna electoratul sa mearga la referendum

Dupa ce saptamana trecuta Salajul primea vizita ministrului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Dacian Ciolos, ieri, in judetul nostru a poposit pentru cateva ore ministrul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, Paul Pacurar, care este, printre altele, si vicepresedinte al PNL.

In prima parte a intalnirii cu reprezentantii presei salajene, Paul Pacurar a abordat cateva subiecte politice, din care nu au lipsit si seria de sicane adresate dusmanului de clasa Traian Basescu. In opinia ministrului, suprapunerea celor doua evenimente electorale, care vor avea loc duminica – alegerile europarlamentare, respectiv referendumul pentru votul uninominal – conduce la o situatie nu tocmai normala pentru romani. Mai mult, Paul Pacurar este de parere ca sistemul uninominal de vot, indiferent de originea lui, nu va conduce la o reforma a clasei politice in Romania. Din pacate, Romania nu are inca o clasa politica, sustine ministrul.

Cat despre varianta de vot uninominal propusa prin referendum de Traian Basescu, Paul Pacurar sustine ca presedintele urmareste o reforma care propune promovarea persoanelor cu notorietate. Insa notorietatea nu are nici o legatura cu moralitatea, a tinut sa atraga atentia ministrul. Cu toate acestea, contrar tuturor aparentelor, Paul Pacurar indeamna populatia sa se prezinte duminica la vot, mai precis la referendum, pentru a vota varinata de vot uninominal propusa de presedintele Traian Basescu, si asta in conditiile in care Guvernul din care face parte si-a asumat deja raspunderea pentru un alt sistem de vot uninominal, si anume cel propus de Asociatia Pro Democratia. Despre toate acestea si despre multe altele, veti putea citi pe larg in numarul urmator al ziarului.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »