Masuri pentru combaterea evaziunii fiscale

Magazin Salajean 6 iulie 2010 0

Masuri pentru combaterea evaziunii fiscaleDirectia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Salaj face cunoscut ca, prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului 54/2010 privind unele masuri pentru combaterea evaziunii fiscale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei 421/23.06.2010, Partea I, au fost aduse modificari la Legea 31/1990 privind societatile comerciale, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel, potrivit noilor modificari, la inmatricularea societatii comerciale si la schimbarea sediului social, contribuabilii vor prezenta la sediul Oficiului Registrului Comertului urmatoarele: documentul care atesta dreptul la folosinta asupra spatiului cu destinatie de sediu social inregistrat la organul fiscal din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala in a carui circumscriptie se situeaza imobilul cu destinatie de sediu social; un certificat emis de organul fiscal, care certifica faptul ca pentru imobilul cu destinatie de sediu social nu a fost inregistrat un alt document ce atesta cedarea dreptului de folosinta asupra aceluiasi imobil, cu titlu oneros sau gratuit, ori existenta altor contracte prin care s-a cedat dreptul de folosinta asupra aceluiasi imobil, dupa caz; in cazul in care din certificatul emis rezulta ca sunt deja inregistrate la organul fiscal alte documente care atesta cedarea dreptului de folosinta asupra aceluiasi imobil cu destinatie de sediu social, o declaratie pe propria raspundere in forma autentica privind respectarea conditiilor referitoare la sediul social, prevazute in continuare.

DGFP precizeaza ca la acelasi sediu vor putea functiona mai multe societati numai daca imobilul, prin structura lui si suprafata sa utila, permite functionarea mai multor societati in incaperi diferite sau in spatii distinct partajate. Numarul societatilor comerciale ce functioneaza intr-un imobil nu poate depasi numarul de incaperi sau spatii distincte obtinute prin partajare.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »