Managerul Spitalului din Jibou – demis

Magazin Salajean 6 mai 2009 0

Managerul Spitalului din Jibou - demis

Sistemul de Sanatate a fost zguduit, ieri, cand 73 de manageri de spitale din tara au aflat ca ministrul Ion Bazac a decis incetarea contractelor lor, in urma unei evaluari care a vizat peste 400 de unitati spitalicesti. Printre cei demisi se numara si managerul Spitalului Orasenesc Jibou, Narcisa Balint, care abia revenise in functie, in decembrie, dupa ce, in 18 septembrie 2008, fostul ministru al Sanatatii, Eugen Nicolaescu, o inlocuise cu Dan Marian, membru PNL si fost primar al comunei Creaca.

In total, 73 de spitale si centre de sanatate din tara au ramas fara manageri, lista incluzand-o si pe Narcisa Balint, manager al Spitalului Orasensc Jibou. Decizia a fost luata de ministrul Sanatatii, Ion Bazac, din cauza nerealizarii indicatorilor din contractul de management, iar la Jibou cei trei indicatori neindepliniti sunt de ordin finaciar. Mai exact, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Sanatatii, este vorba de executia bugetara fata de bugetul de cheltuieli aprobat, procentul cheltuielilor de personal din totalul veniturilor spitalului si procentul cheltuielilor de capital din totalul cheltuielilor.

Nemultumita de decizia ministrului, dar si de faptul ca, la evaluare, nu s-a tinut cont ca in trei luni din anul 2008 nu s-a aflat ea la conducerea Spitalului Orasenesc Jibou, ci Dan Marian, Narcisa Balint este decisa sa conteste in instanta hotararea ministrului Ion Bazac. Am vazut decizia de incetare a contractului pe site-ul Ministerului, inca nu am primit nimic oficial de la Bucuresti. Voi vorbi cu avocatul meu si o voi contesta in instanta, am un termen de 6 luni in care pot face acest lucru, conform legislatiei in vigoare. De altfel, eu am scris in fisa de evaluare ca nu imi asum indicatorii respectivi, avand in vedere ca in lunile octombrie-decembrie 2008, la conducerea spitalului s-a aflat Dan Marian, cu care am fost inlocuita la decizia fostului ministru Eugen Nicolaescu, a declarat Narcisa Balint.

Aceasta a spus ca poate raspunde doar pentru indicatorii de performanta din lunile in care ea a condus unitatea spitaliceasca, acesta fiind si motivul pentru care a solicitat Directiei de Sanatate Publica Salaj sa nu fie evaluata pentru cele trei luni in care manager la Spitalul Orasenesc Jibou a fost Dan Marian.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »