Mamele ar putea primi mai multi bani in concediul maternal

Magazin Salajean 22 mai 2012 0

Mamele ar putea primi mai multi bani in concediul maternalPlafonul maxim la indemnizatia pentru cresterea copilului ar putea fi eliminat, astfel incat mamele sa aiba posibilitatea la un venit lunar mai mare de 3.400 de lei. Mai mult, indemnizatia pentru cresterea copilului ar putea reveni la 85 la suta din media salariilor pe ultimele 12 luni. Aceasta posibilitate de majorare a procentului din veniturile obtinute de beneficiari este in stransa legatura cu cresterile salariale aprobate in sectorul bugetar de saptamana trecuta.

Ministrul Muncii, Mariana Campeanu, a declarat ca face o analiza privind posibilitatea revenirii indemnizatiei pentru cresterea copilului la 85 la suta din salariu, precum si de eliminarea plafonului maxim.

La nivelul judetului Salaj sunt in plata aproximativ 2.100 de beneficiari ai idemnizatiei pentru cresterea copilului si stimulentului lunar si de insertie. Dintre beneficiari, 1.983 de salajeni primesc indemnizatii pentru cresterea copilului. In functie de cuantumul acestui ajutor, 1.396 sunt beneficiari cu indemnizatii lunare de 600 de lei, 464 primesc lunar intre 601 si 1.200 de lei, iar 123 beneficiaza de indemnizatii lunare cuprinse intre 1.201 si 3.400 de lei. Dintre acestia din urma, doar 12 salajeni incaseaza lunar de la stat suma maxima stabilita prin lege, respectiv de 3.400 de lei.

Pe de alta parte, circa 1.000 de beneficiari sunt incadrati conform legislatiei in vigoare inainte de 1 ianuarie 2011, iar 978 in baza prevederilor legale intrate in vigoare dupa aceasta data. Dintre acestia din urma, care intra sub incidenta Ordonantei 111/2011, 65 au optat pentru indemnizatia acordata pentru cresterea copilului pana la varsta de 1 an, diferenta, de 913 salajence alegand sa stea acasa cu copilul pana la implinirea varstei de 2 ani.

Incepand cu 1 ianuarie 2011, Guvernul a introdus o noua formula de acordare a indemnizatiei pentru cresterea copilului, prin care ramane la latitudinea parintilor decizia de a opta intre doua variante, una activa si alta pasiva pentru cresterea copilului.

Astfel, in cazul in care parintele opteaza pentru un concendiu maternal pentru o perioada de 1 an, acesta primeste o indemnizatie lunara de 75 la suta din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni, cuprinsa intre 600 si 3.400 de lei, si un stimulent de revenire pe piata muncii in cuantum lunar de 500 de lei. Daca parintele alege perioada maxima de 2 ani pentru cresterea copilului, se mentine cuantumul de 75 la suta pentru indemnizatia lunara primita, insa indemnizatia nu poate depasi plafonul de 1.200 de lei si nu mai este acordat niciun stimulent pentru revenirea la munca.

Pentru parintii care au copii nascuti inainte de anul 2011, indemnizatia pentru cresterea acestuia este de 75 la suta din media salariilor pe ultimele 12 luni. Procentul a fost redus de la 85 la suta in cursul anului 2010, odata cu taierea salariilor bugetarilor, stabilindu-se totodata ca acesta sa nu depaseasca valoarea de 3.400 de lei.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »