Mai multe categorii de militari și polițiști vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare

Soldații sau gradații profesioniști ar putea beneficia, alături de o parte a militarilor, polițiștilor sau funcționarilor publici cu statut special care se bucură deja de această măsură, de reducerea vârstei standard de pensionare, potrivit unei inițiative legislative ce a fost adoptată tacit la Senat. Totodată, s-ar putea mări și numărul militarilor, polițiștilor sau funcționarilor publici cu statut special ce ar putea ieși mai repede la pensie.

Schimbările privind pensionarea anumitor militari și polițiști se regăsesc în Propunerea legislativă pentru completarea art.21 din Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, document ce a fost adoptat tacit la Senat după ce a fost depășită data până la care senatorii își puteau da votul în plenul Camerei. Documentul are nevoie, pentru a se putea aplica, de votul Camerei Deputaților și de publicare în Monitorul Oficial.

În esență, prin această propunere legislativă se dorește asigurarea egalității de tratament pentru militarii și polițiștii aflați în activitate și cei care au trecut în rezervă. Mai exact, documentul prevede ca, pe lângă cei ce beneficiază deja de această măsură, de reducere vârstei de pensionare să poată beneficia și soldații sau gradații profesioniști trecuți în rezervă la împlinirea limitei de vârstă în serviciu, la expirarea contractului sau atunci când nu mai îndeplinesc criteriile specifice.

Totodată, de această măsură ar putea beneficia mai mulți militari sau polițiști. Este vorba, după este prevăzut în propunerea legislativă, despre acei militari, polițiști sau funcționari publici cu statut special ce “au fost trecuți în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, precum și pentru alte motive ale instituțiilor din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale, neimputabile militarului”.

Pentru a putea ieși mai repede la pensie, militarii și polițiștii vor trebui să îndeplinească și condiția unei vechimi minime. Mai exact, aceștia vor putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare doar dacă au o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.

Alte articole

5 Thoughts to “Mai multe categorii de militari și polițiști vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare”

  1. Anonim

    sa-i trasneasca pe toti care ies mai iute in pesie, pe aceste legi SPECIALE !!
    asemeni si pe toti politicienii care adpota asaemenea legi

  2. Mai, nenorocitilor!

    Dar nu va mai opriti odata din dat pomeni la tot felul de categorii de smecheri?!

  3. Alfaman

    Cu ce-s mai speciali fata de altii? Ca in afara de defilari si depuneri de coroane nu fac altceva.Meserie grea,ce sa zic.

  4. Noi privilegiaţi !

    Ei, uite, pentru astfel de legi a pierdut psd alegerile. Majoritatea celor pensionaţi de tineri, se reangajează pe acelaşi loc de muncă şi cumulează pensia cu salariul. la fel se întâmplă şi cu cei cu grupă pensionaţi pe la 45 de ani..Psd, trezeşţe-te. Vezi că-ţi sună scândura !

  5. Toti incultii cu 8 clase comenteaza!!! Haideti si voi in armata ,politie ,pompieri sau jandarmerie !!! Sa va vad daca faceti fata! Dar prima data mergeti sa faceti liceul !

Leave a Comment