Macel pe drumurile Salajului

Magazin Salajean 3 mai 2010 0

Macel pe drumurile Salajului

Radarele nedetectabile scoase la panda pe drumurile Salajului isi spun cuvantul. Mai bine de jumatate din cei peste 1.000 de soferi sanctionati, in doar o saptamana, de catre politistii din cadrul Serviciului Rutier Salaj, au fost prinsi cu piciorul infipt in pedala de acceleratie. Totodata, zeci de conducatori auto au ajuns pietoni, fiindu-le suspendat permisul de conducere pentru cel putin 30 de zile, majoritatea din cauza efectuarii unor depasiri neregulamentare.

Radarele noi aflate in dotarea Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, precum si desele actiuni preventive intreprinse de politistii de la Circulatie Rutiera Salaj, fac ravagii intre conducatorii auto certati cu legea. In doar o saptamana, peste 1.000 de soferi au fost sanctionati contraventional de catre politisti, pentru diferite abateri in trafic, dintre care mai bine de jumatate pentru depasirea vitezei legale.

Din datele furnizate de comisar sef de politie Vasile Sabau, seful Politiei Rutiere Salaj, in perioada 23-29 aprilie, lucratorii de Politie Rutiera din judetul Salaj au constatat 1.255 de fapte contraventionale sanctionate cu amenzi in valoare totala de 119.000 de lei, precum si patru fapte de natura penala. Din cele 1.068 de procese verbale intocmite conducatorilor auto, 566 au fost scrise pe numele soferilor care au condus autovehiculele cu viteza peste limita legala. Si toate in conditiile in care, inainte de sosirea in Salaj a masinilor dotate cu aparate radar nedetectabile, politistii depistau in trafic, saptamanal, aproximativ 200 de soferi care depaseau limita legala de viteza.

In plus, pe langa amenda primita, 52 de soferi au ramas pietoni, fiindu-le suspendat dreptul de a conduce pentru o perioada de cel putin 30 de zile. Dintre acestia, cei mai multi, respectiv 24 de conducatori auto au ramas fara permis pentru efectuarea unor depasiri neregulamentare. Tot fara permis au ramas si cinci soferi care s-au urcat la volan dupa ce au consumat bauturi alcoolice, iar noua pentru depasirea vitezei legale cu peste 50 de kilometri pe ora. Celelalte 14 permise ridicate au fost pentru nerespectarea culorii rosii a semaforului electric, neacordarii prioritatii de trecere pietonilor sau autovehiculelor in drept ori ca urmare a circulatiei pe contrasens.

Peste 40 de biciclisti sanctionati

Nici pietonii indisciplinati nu au scapat nepedepsiti, in perioada de referinta, politistii intocmind 146 de procese verbale pentru traversarea ori deplasarea neregulamentara pe drumul public. Totodata, politistii nu i-au iertat nici pe cei 41 de biciclisti care s-au aventurat in trafic fara a avea bicicletele echipate corespunzator. In aceeasi perioada, au fost retinute zece certificate de inmatriculare pentru conducerea autovehiculelor cu defectiuni tehnice, inspectie tehnica periodica expirata sau lipsa politei de asigurare obligatorie de raspundere civila auto.

Zeci de raniti grav in accidente rutiere

Chiar daca multi soferi sunt nemultumiti ca trebuie sa scoata bani grei din buzunar sa-si plateasca amenzile primite in trafic, acestia ar trebui sa stie ca de la inceputul anului si pana in prezent, in judet au avut loc in jur de 100 de accidente rutiere, soldate cu 14 morti si peste 140 de raniti. Dupa cum ne-a comunicat comisarul sef de politie Vasile Sabau, politistii actioneaza cu masinile dotate cu aparate radare nedetectabile, de regula, in zonele in care s-a inregistrat un numar ridicat de accidente rutiere, in scopul prevenirii unor evenimente neplacute. Numai in perioada analizata, pe raza judetului Salaj s-au inregistrat sapte accidente de circulatie grave soldate cu un mort si opt raniti grav, precum si sase accidente usoare soldate cu opt raniti usor.

Actiuni preventive pentru saptamana in curs

Astfel, pentru reducerea numarului de accidente rutiere grave, in perioada 3-9 mai, la nivelul intregului judet, vor fi organizate si desfasurate de catre lucratorii de politie cu atributii pe linie de circulatie rutiera o serie de actiuni preventive. Si anume, astazi, politistii vor actiona in trafic pentru depistarea conducatorilor de vehicule care sofeaza in timp ce se afla sub influenta bauturilor alcoolice.

Marti si miercuri, vor fi luati in vizor vitezomanii care nu respecta regimul legal de viteza. In data de 6 mai, politistii vor desfasura actiuni pe linia valabilitatii asigurarii obligatorii de raspundere civila auto – RCA. Pietonii si motociclistii sunt cei care intra in atentia politistilor rutieri in zilele de 7 si 8 mai. In decursul zilei de duminica, se vor alege cu sanctiuni cei care nu poarta in trafic centura de siguranta, si tot in aceeasi zi, politistii vor disciplina motociclistii.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »