Mărţişoare în plină iarnă

Magazin Salajean 28 februarie 2011 0

Mărţişoare în plină iarnă

Comercianţii de mărţişoare s-au instalat încă de la începutul săptămânii trecute, în centrul municipiului, pentru a-şi vinde produsele specifice primăverii. Însă ninsorile abundente din ultimele zile le-au cam încurcat iţele.

Mărţişoarele au fost scoase la vânzare, anul acesta, la preţurile de anul trecut. Comercianţii spun că nu-şi permit să crească preţurile, mai ales acum, pe timp de criză.

Merg destul de greu vânzările, mai ales că a nins mult în ultimele zile. Dar lumea tot mai cumpără, că aşa este obiceiul să oferim la începutul lunii martie mărţişoare şi flori femeilor. Îndr-adevăr, speram să vină primăvara mai devreme, cum a fost în anii trecuţi. Acum întâmpinăm primele zile ale lunii mărţişorului cu fulgi de nea. Rău este că oamenii nu prea se opresc să privească ce avem, de frig îşi continuă grăbiţi drumul. Ieşim în pierdere pentru zilele în care am achitat pentru autorizaţia la primărie, ne-a spus unul dintre comercianţii din zona Perla.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Municipiului Zalău, Manuela Ghiuruţan, tarifele şi chiriile pentru comercializarea produselor specifice zilelor de 1 şi 8 martie sunt stabilite prin Hotărârea de Consiliu Local CL 300/2010 între 2,5 şi 4 lei/mp/zi, în funcţie de zona solicitată pentru desfăşurarea activităţii. La nivelul municipiului au fost depuse aproximativ 36 de solicitări pentru vânzare mărţişoare şi flori.Tarabele în care comercianţii vând mărţişoare de tot felul au fost amplasate în zonele mai aglomerate din municipiu, unde se vor afla până în data de 8 martie, inclusiv.

Mărţişoarele pot fi achiziţionate la preţuri începând de la un leu şi până la 15 lei. Cele mai ieftine sunt mărţişoarele autohtone confecţionate din metal, sub formă de coşar, trifoi cu patru foi, ghiocei, inimioare etc. Preţurile cresc pentru mărţişoarele confecţionate manual, pentru broşele metalice şi ornamentele florale, felicitări sau pentru alte mărţişoare mai sofisticate. Pentru pretenţioşi, aceştia pot să ofere persoanei dragi, drept cadou de mărţişor, o bijuterie din aur sau argint, dar şi alte cadouri mai piperate la preţ. De asemenea, un buchet de flori, printre care amintim ghioceii, vor aduce un zâmbet pe buzele celor dragi.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »