Lupii şi pisicile sălbatice, la numărat

Magazin Salajean 14 martie 2011 0

Lupii şi pisicile sălbatice, la numărat

În cursul lunii martie, va demara în Sălaj o amplă acţiune de evaluare şi numărare a speciilor de animale strict protejate. Este vorba de lupii şi pisicile sălbatice care trăiesc pe fondurile de vânătoare de pe teritoriul judeţului. Activitatea va fi realizată de către gestionarii fondurilor de vânătoare, Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, ai Direcţiei Silvice, ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului.

Evaluările acestor specii vor fi comunicate către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, care va face o prognoză a efectivelor acestor animale, iar Ministerul Mediului propune intervenţia, respectiv, împuşcarea animalelor, în funcţie de pagubele înregistrate.

Potrivit informaţilor furnizate de directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Sălaj, Cristian Crişan, pentru sezonul 2010-2011 efectivele de lupi înregistrate pe cele 23 de fonduri de vânătoare ale AJVPS s-au cifrat la 68. Cei mai mulţi, respectiv 15 lupi, vieţuiau pe fondurile Tusa, Plopiş, Buciumi, iar cei mai puţini, câte doi, în zona Zalău, Mirşid şi Stâna. Ministerul Mediului a aprobat pentru sezonul 2010-2011 împuşcarea a 11 lupi din fondurile de vânătoare din Sălaj, unde au produs pagube la case izolate sau la stâne. Anul trecut nu s-au primit sesizări de la sălăjeni care să semnaleze apariţia sau atacul lupilor, dar în 2009 s-au primit solicitări din Dobrin, Poiana Blenchii, Buciumi.

În schimb, efectivele de pisici sălbatice din Sălaj se ridică la 56 de animale, cele mai multe (20 în total) fiind identificate pe fondurile de vânătoare de la Huseni, Plopiş, Buciumi, Sânmihaiu Almaşului şi Zalha. Cele mai puţine pisici sălbatice au fost reperate în fondurile de vânătoare de la Zalău, Meseş, Şoimuş (câte una) şi la Dragu (două). Cât privesc pisicile sălbatice, reprezentanţii Minsterului Mediului au aprobat pentru sezonul 2010-2011, vânarea a trei exemplare. Sălăjenii nu s-au plâns de apariţia pisicilor sălbatice.

Cristian Crişan a apreciat că efectivele de pisici sălbatice şi lupi din judeţ sunt în scădere, comparativ cu anii trecuţi, fie datorită migraţiei acestora pe alte fonduri de vânătoare, fie datorită scăderii numărului celorlalte animale din aceste areale. În sezonul 2008-2009, la o acţiune cu caracter similar, au fost găsiţi, în judeţ, 98 de lupi şi 78 de pisici sălbatice.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »