Lucrările la Parcul Central continuă

Magazin Salajean 26 martie 2013 2
Lucrările la Parcul Central continuă

 

 

Lucrările din cadrul proiectului de reamenajare ecologică a Parcului Central din Zalău, sunt finalizate în proporţie de 63 la sută. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Zalău, Manuela Ghiuruţan, la acestă oră nu sunt lucrări finalizate în totalitate, timpul friguros şi precipitaţiile, afectând pentru o perioadă activitatea muncitorilor. Şantierul a fost deschis în mai 2012, constructorul fiind S.C ACI Cluj S.A..

Administraţia locală a făcut demersuri în vederea implementării acesturi proiect încă din 2008. Parcul are o suprafaţă totală de 4,6 hectare şi va avea 71 de bănci, 61 de coşuri de gunoi ecologice, o toaletă publică reabilitată şi patru cişmele cu apă potabilă din reţeaua publică a oraşului. Directorul Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Zalău, Doina Opriş, a declarat în urmă cu aproape 3 luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că parcul va oferi populaţiei în premieră, o pistă de biciclete, acces wireless, panouri de căţărat, zone cu gazon pentru stat pe iarbă şi zone împrejmuite destinate proprietarilor de animale.

Reamenajarea este una ecologică, elementele de decor fiind sculptate din lemn şi piatră, care vor reda motive vegetale specifice Sălajului. Parcul se va adresa tuturor categoriilor de vârstă, întrucât, şi pentru vârstânici, va fi amenajat un spaţiu cu cinci mese de şah. Ca o noutate, pentru copiii mici şi pentru şcolari, va fi creată o fântână arteziană cu puncte cardinale şi cu obiecte de design, reprezentând Nordul, Sudul, Estul şi Vestul. Punctele centrale ale parcului vor fi o cascadă de apă, în trepte şi amfiteatrul care va fi acoperit şi, totodată, refăcut în totalitate.

Potrivit primarului, Radu Căpâlnaşiu, proiectul face parte din strategia de modernizare a zonei centrale a oraşului. Din valoarea totală a proiectului, care se ridică la circa patru milioane de lei, aproximativ 77 de mii de lei sunt asiguraţi din bugetul local, iar restul însemnă finanţare prin Programul Operaţional Regional.

 

Comentarii

comments

2 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 26 martie 2013 at 09:37 - Reply

    Ca si parcul din Bradet? Hextraordinar!!!!!!!!!!!!(mai mergeti si-l mai ingrijiti un pic )

  2. voicu 26 martie 2013 at 18:07 - Reply

    politia locala ce face?,mai prinde cite unul care se da in leagan si doar atit, in rest se plimba cu dubita dupa inserare dorm in locuri foarte dosite ca deh au statii si in caz de ceva se gasesc repede + ca salariile sint mici si atunci nu e nici un stres doar se fac ca ii platesc si se fac ca isi indeplinesc sarcinile

Lasa un Raspuns »