Locatarii din blocul H25, scutiţi pentru şapte ani de la plata impozitului

Locatarii blocului H25de pe strada B.P. Haşdeu din Zalău vor fi scutiţi de la plata a aproape 14.000 de lei, reprezentând impozitului pe clădire aferent următorilor şapte ani. Decizia a fost luată de către aleşii zălăuani, în cadrul ultimei şedinţe de Consiliu Local, în condiţiile în care cetăţenii din blocul amintit şi-au realibitat termic, şi pe cheltuială proprie, imobilul.
Blocul de locuinţe de pe strada B.P. Haşdeu nu este, însă, primul pentru care municipalitatea acordă scutiri la plata impozitului. O decizie luată în acest sens în luna septembrie, îi scuteşte pentru următorii şapte ani de la plata impozitului pe clădire pe locatarii din blocul MV6, de pe bulevardul Mihai Viteazul, nr. 75. Aceeaşi facilitate fiscală a fost acordată şi celor 20 de zălăuani din blocul A17, situat pe strada Kiss Karoly, dar şi locatarilor din blocul B5, de pe strada Sfânta Vineri.
Pentru a se bucura de scutirea de la plată, de care au dreptul începând cu prima zi a anului viitor, locatarii din H25 trebuie să nu figureze, la 31 decembrie 2013, cu datorii faţă de bugetul local. Dacă pe parcursul derulării facilităţii, contribuabilii înregistrează restanţe la finalul unui an, ei ar putea fi obligaţi să scoată bani din buzunare pentru achitarea obligaţiilor.
Potrivit legislaţiei în vigoare, pentru a fi scutiţi de la plata acestei dări pentru imobilele deţinute, locatarii trebuie să execute o serie de lucrări, printre care izolarea termică a faţadei, înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie termoizolantă, închiderea balcoanelor cu tâmplărie termoizolantă, izolarea termică a planşeului peste subsol.
Facilitatea se acordă doar proprietarilor de apartamente din blocurile de locuinţe care au executat lucrările de intervenţie pe cheltuială proprie şi care sunt construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990. Scutirea este permisă doar dacă reabilitarea termică a fost executată în baza unei autorizaţii de construire, dacă există un proces verbal de recepţie a lucrărilor şi un certificat de audit energetic prin care se confirmă realizarea recomandărilor propuse în auditul energetic.
Potrivit oficialilor Primăriei Zalău, condiţia tehnică principală pentru a beneficia de aceste scutiri este ca, în urma reabilitării, consumul de energie termică pentru încălzire să fie mai mic de 100 de kWh/metru pătrat pe an.

Leave a Comment